SPITALUL ROMAN DISCRIMINAT CU ACTE ÎN REGULĂ SPITALUL ROMAN DISCRIMINAT CU ACTE ÎN REGULĂ
Conducerea Spitalului Municipal de Urgențe Roman se plânge de faptul că șansa unităților sanitare din localitățile care nu sunt reședințe de județ de a avea acces la bugetele de dotare cu aparatură, în vederea ridicării calității actului medical, sunt practic, nule. Asta, în condițiile în care, din punct de vedere al acreditării, aceste unități sanitare au același grad. Concret, în cazul Spitalului Municipal de Urgență Roman, este vorba de obținerea unui punctaj superior celui obținut de Spitalul Județean, care are tot gradul III. La o recentă videoconferință cu toate spitalele, reprezentanții Ministerului Sănătății au întrebat conducerile de spitale județene dacă ar fi interesate de un program de dotare a Unităților de Primiri Urgențe pe un Program operațional regional. Cum Brașovul a refuzat o asemenea ofertă, conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman a adus în atenția conducerii Ministerului intenția sa de implementare a deja mediatizatului Centru de Imagistică Medicală, pentru care există studiu de prefezabilitate și care s-ar plia pe condițiile impuse de programul amintit
Conform studiului de prefezabilitate existent în Centru de Imagistică ar trebui să se relizeze: investigații tip RMN, Computer Tomograf, mamografii, angiografii. Studiul a fost trimis spre avizare Direcției de Sănătate Publică și înmînat spre cunoștință Ministrului Florian Bodog, la recenta vizită pe care a făcut-o la Roman.
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, nu a dat nici un fel de speranțe conducerii SMUR în susținerea acestui tip de proiecte și nici a altora, susține managerul unității sanitare romașcane. Ministrul a spus clar că nu există fonduri pentru demararea de noi proiecte și că puținele resurse existente pentru astfel de dotări au fost dirijate, logic, spre finalizarea investițiilor deja începute, de felul celor de la Spitalul din Fălticeni, de la cărui inaugurare se întorse Ministrul Florian Bodog, exact în ziua în care a făcut și ”vizita de curtoazie electorală” la Roman.
În condițiile în care în România dreptul la sănătate este stipulat doar în Constituție, în condițiile în care sistemul sanitar este politizat excesiv și asociațiile pacienților sunt slabe sau inexistente, ca la Roman, este greu de asigurat o repartiție echitabilă a fondurilor de dezvoltare și modernizare a unor spitale. Risipa de fonduri, nepriceperea managerială, majorarea legitimă a fondurilor de salarii pentru medici și asistenți, dar în detrimentul dotărilor, fac ca sistemul medical românesc să facă față din ce în ce mai greu necesităților și șanselor egale la servicii medicale normale.