Starea drumurilor naționale din Moldova astăzi 24 ianuarie la prânz
La acest moment, circulația pe drumurile naționale din Moldova este asigurată fără evenimente rutiere cauzate de starea vremii, cu excepția DN 24D, unde se înregistrează unele greutăți în trafic, din cauza precipitațiilor mixte și a depunerilor de polei. În zonă se acționează cu 4 utilaje cu antiderapant, pentru păstrarea drumului în parametri circulabili.
În rest, carosabilul este în mare majoritate umed, cu porțiuni de zăpadă frământată în strat de 0-2 cm (județele Botoșani, Vaslui, Neamț, și Bacău), respectiv în strat de 1-3 cm, în județele Suceava și Iași. Ninge moderat în jumătatea de nord a Moldovei, cu ploi și lapoviță în județele Galați, Vrancea și Vaslui, cu risc de apariție a fenomenului de ploaie înghețată. Începând cu ora 04:30, până la orele prânzului, la nivelul DRDP Iași s-a acționat cu 144 de autoutilaje și s-au răspândit 689 tone material antiderapant.
Temperatura aerului în regiune este cuprinsă între -7°C la Suceava și -2°C la Galați și Bacău.