Țigări de contrabandă găsite într-un autoturism în Neamț
La data de 8 februarie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au acționat în vederea prevenirii și combaterii actelor de contrabandă.
Astfel, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au depistat pe strada Dărmănești din Piatra Neamț, un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din Piatra Neamț, care avea asupra sa 3.200 de țigarete, susceptibile a fi provenite din contrabandă.
Întrucât bărbatul nu deținea documente care să ateste proveniența acestora, întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 86/2006