Dental Alliance
April 26, 2024

Timpul de aşteptare pentru testul de coronavirus poate fi chiar şi de o lună

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Sistemul medical se gripează la testare. Să afli dacă ai sau nu coronavirus a devenit misiune imposibilă din cauza solicitărilor pentru vacanţă şi a numărului tot mai mare de infectări. Nici clinicile private nu mai fac faţă, aşa că şi-au prioritizat pacienţii. Cei testaţi la cerere primesc răspunsul la urmă. Doar că dintre aceştia, nu toţi pleacă în vacanţe, unii au şi urgenţe medicale. Zilnic, prelucrarea a aproape 7000 de teste este amânată, din cauza cererii prea mari. 

  • România a ajuns să facă aproape 20.000 de teste de coronavirus pe zi.
  • A crescut numărul celor care vor să se testeze pentru a putea pleca în străinătate.

Vacanţa în Grecia a aglomerat nu doar graniţele şi vămile, ci şi centrele de testare, unde românii s-au înghesuit, pentru că nu mai pot intra în ţari din vest fără un test negativ la mână. În una din cele mai mari clinici private din ţară, să găseşti un loc liber e cel puţin o aventură.

Andrei Rogoz, medic de boli infecţioase: La momentul de față, durata de așteptare a crescut foarte mult. Sunt chiar și patru săptămâni de programări în avans. Din momentul în care se preia proba, rezultatul se obține foarte repede, într-o zi îl are de când are proba în laborator. Noi avem la fiecare cinci minute programat un pacient și asta timp de 10 ore pe zi.

Dintre testați, 4,5 la sută sunt pozitivi în clinica privată. 18.000 de teste procesate pe zi e capacitatea maximă, astăzi, în România, spune Ministerul Sănătăţii, la stat şi la privat împreună.

Cristian Hotoboc, preşedintele PALMED: Noi în privat lucrăm acum la capacitate maximă. Adică cererea e atât de mare încât am început să nu mai facem faţă.

 
 

Astfel că la privat s-a făcut o prioritizare.

Cristian Hotoboc, preşedintele PALMED: Datorită faptului că a fost o cerere foarte mare de testare în ultimele zile, atât din partea DSP, cât şi din partea populaţiei care doreşte să plece în vacanţă, prioritate la lucrarea şi rezultate eliberate pentru testare o au DSP-urile şi pacienţii cronici, care urmează să aibă intervenţii chirurgicale sau proceduri.

Doar că nu toţi pacienţii care se testează la cerere în clinicile private pleacă în vacanţă. Ci se întâmplă să aibă şi urgenţe medicale, în care un răspuns întârziat îi poate costa viaţa. E cazul unui băiat care trebuia să ajunga în Austria la tratament cât de urgent posibil.

 

Bogdan Oprea, tatăl pacientului: Am luat legătura la Viena cu profesorul de nefrologie de la AKH. Au spus “Domnule, am văzut imaginile. Vino cât de repede, că e o situație de urgență majoră”.

A mers împreună cu tatăl său să-şi facă testul COVID la o clinică privată, însă în loc de 48 de ore, testul a ajuns după trei zile.

Bogdan Oprea, tatăl pacientului: Și stau cu inima strânsă, am pielea găină tot timpul gândindu-mă la ce s-ar putea întâmpla și pe ei nu îi interesează nimic.

Însă aglomeraţia de la centrele private de testare e provocată şi de solicitările tot mai dese venite din sistemul de stat, care se vede depăşit de situaţie.

Cristian Hotoboc, preşedintele PALMED: În ultimele zile a crescut foarte mult cererea de testare din partea autorităţilor şi nu prea poţi să-ţi programezi clar, să ştii, domnule, azi de la autorităţi o să am o sută de teste şi pot să mai lucrez eu nu ştiu câte.

Aşa s-ar explica de ce multe testele primesc târziu răspuns.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: Au ajuns ca o mare parte din teste să rămână în aşteptare. 6000, 7000 de teste pe zi.

În acelaşi timp, ministrul recunoaşte că nu are suficienţi oameni care să proceseze un număr mai mare de teste.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: În momentul în care aceste laboratoare vor avea trei ture, putem merge către 27, 28 de mii de teste pe zi. Doar mărirea capacităţii acestor 133 de centre poate ajunge şi cu aceste teste la zero.

Numărul de teste a crescut în ultimele saptamani. Dacă pe 23 iunie eram la 8948 de teste, pe 15 iulie, prima zi în care s-a intrat in Grecia doar cu testul COVID, s-au realizat 18.440 de teste, iar recordul de până acum a fost peste 19.000 de teste, peste capacitatea naţională de testare.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.