Tradiţii în Sâmbăta Floriilor. Este puntea dintre Postul Paștelui și Săptămâna Patimilor. Semnificaţii și obiceiuri
Ultima sâmbătă dinaintea Săptămânii Patimilor Domnului este cunoscută în tradiţia creştină ca Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Biserica Ortodoxă sărbătorește una dintre cele mai mari minuni săvârșite de Iisus Hristos în viața pământeană.
În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte.
După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.
Sâmbăta din ajunul Floriilor mai este cunoscută şi ca Moşii de Florii.
Cum a înviat Lazăr
Învierea lui Lazăr s-a petrecut în localitatea Betania, unde Lazăr, prietenul lui Iisus, murise de patru zile. Evenimentul religios a fost descris în Sfânta Evanghelie după Ioan în Capitolul 11, versetele de la 1-45.
Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Lazăr, originar din Betania (localitatea palestiniană Al-Izzariya de astăzi), ca şi surorile lui, Marta şi Maria, au făcut parte din grupul persoanelor preţuite de Iisus.
Mai mult, tradiţia spune că Lazăr era fiul fariseului Simon, în casa căruia s-a pregătit Cina Mântuitorului.
Iisus era departe de Betania, într-un ţinut pustiu, când surorile lui Lazăr i-au trimis mesageri şi îl chemau să vină repede la casa lor, pentru că Lazăr era foarte bolnav, dar Evanghelistul Ioan nu menţionează amănunte despre boala lui Lazăr.
În acea zonă pustie, Iisus se retrăsese cu ucenicii săi, pentru a se feri de răzbunarea conducătorilor religioşi ai evreilor. Numeroasele minuni săvârşite de Iisus atunci, ca şi mustrările adresate acestora de Hristos i-au îndârjit pe aceştia, dornici să-l prindă şi să-l omoare.
Iisus a ajuns în Betania în a patra zi de la moartea lui Lazăr.
În acest timp, familia îndoliată a lui Lazăr a fost consolată de prietenii familiei, după marea pierdere.
Când a ajuns la marginea satului, Iisus a fost întâmpinat de Marta, care i-a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit”. Atunci Hristos i-a răspuns: „Eu sunt învierea şi viaţa!”.
Iisus a vrut s-o încurajeze : adică El, care a făcut atâtea minuni, are putere să biruiască moartea.
La scurt timp a întâlnit-o şi pe Maria, cealaltă soră a lui Lazăr, care auzise că Învăţătorul a sosit în satul lor şi i-a spus şi ea: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar şi acum, dacă ai voi, îl poţi învia, căci poţi!
Evanghelistul consemnează că „văzând durerea surorilor lui Lazăr şi a prietenilor acestora, Iisus S-a întristat şi, în faţa mormântului lui Lazăr, a plâns. Hristos, Viaţa şi dătătorul vieţii, era în acea clipă faţă în faţă cu moartea”. „Atunci Iisus Hristos s-a rugat Tatălui Ceresc pentru minunea care urma să se împlinească, le-a cerut celor prezenţi să înlăture piatra de la uşa mormântului şi a strigat cu voce tare: „Lazăre, ieşi afară!”
Acesta a ieşit din mormânt, aşa cum fusese îngropat, înfăşurat în giulgiu şi cu mahrama pe faţă. Minunea a trezit şi bucurie, şi uimire, şi cutremurare în rândul celor prezenţi.
Evangheliile precizează că, după Cincizecime, când prigonirile împotriva creştinilor au culminat cu uciderea arhidiaconului Ştefan, Lazăr şi surorile lui au fugit în insula Cipru.
Şi el era căutat pentru a fi omorât, deoarece existenţa lui era o dovadă vie a dumnezeirii lui Iisus Hristos, pentru că el fusese înviat din morţi. Totodată, când apostolii Pavel şi Barnaba au fost în prima călătorie misionară l-au întâlnit pe Lazăr în Cipru şi l-au hirotonit episcop al oraşului Chition.
Pentru că a trăit după voia lui Dumnezeu, după miraculoasa înviere din morţi, el a mai trăit treizeci de ani şi a fost îngropat în Cipru, unde a făcut multe minuni.
Ce pregătesc gospodinele în această zi
În Sâmbăta lui Lazăr, gospodinele plămădesc plăcinte şi să le dea de pomană vecinilor, rudelor şi tuturor musafirilor. Dacă femeile pregătesc plăcinte, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite.
În numeroase zone din ţară, fetele mai mici, îmbracate în rochii albe, împodobite cu flori de primăvară, merg cu colindul prin sat, spunând povestea sărmanului Lazăr care a murit foarte tânăr. Gospodarii le cinstesc cu ouă, pe care să le încondeieze în Joia Mare.
Femeile de la sate nu torc în Sâmbăta lui Lazăr, fiindcă există credinţa că morții, care așteaptă la poarta Raiului, vor reveni astfel pe pământ. Totodată, se practică datina Lăzărelului, practică care amintește de un străvechi zeu al vegetaţiei ce murea şi renăştea la începutul fiecărei primăveri.
În Sâmbăta lui Lazăr există obiceiul Cântecelor de Paști. În aceste cântece se povestește despre moartea și învierea lui Lazăr, înviere care o anunță pe cea a Mântuitorului Iisus Hristos.
În Sâmbăta lui Lazăr, copiii de la sate merg cu colindul din casă în casă cu urări de bine şi de sănătate. Vecinii îi ascultă şi îşi împodobesc împreună casa cu salcie sfinţită, se bucură şi speră.
Aşa cum îşi amintesc bătrânii satului, plata pentru colindători erau ouăle albe, nefierte, tocmai bune pentru pregătitul Sfintelor Paşti.