Dental Alliance

Alegeri 2024

November 25, 2024

Tradiţii şi superstiţii în a doua zi de PAȘTE: De ce se ciocnesc ouăle invers

0

În a doua zi de Paște există unele obiceiuri și tradiții mai puțin cunoscute. Dar chiar și așa, în unele zone din țară se mai păstrează “Udatul fetelor”, iar, potrivit tradiţiei, tot în această zi ouăle se ciocnesc „cap cu dos”.

Sunt reguli privind ciocnitul ouălor de Paşte, pentru fiecare dintre cele trei zile ale sărbătorii. Dacă în duminica de Paşti ouăle se ciocnesc doar cap cu cap, a doua zi se poate ciocni cap cu dos, iar în zilele următoare dos cu dos.

Tot în a doua zi de Paşte, se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi.

În zilele de Paşte existau interdicţii aspre, încă din moşi strămoşi: în prima zi nu era permisă plecarea din sat, nu se mătura prin casă, nu se pregătea mâncare, iar masa de Paşte nu se ridica timp de trei zile.

“Udatul fetelor”

“Udatul fetelor” se mai păstrează în unele zone din ţară, în a doua zi de Paşti, iar, potrivit tradiţiei, tot în această zi ouăle se ciocnesc „cap cu dos”. Unele obiceiuri şi tradiţii din a doua zi de Paşte sunt mai puţin cunoscute.

Sunt reguli privind ciocnitul ouălor de Paşte, pentru fiecare dintre cele trei zile ale sărbătorii. Dacă în duminica de Paşti ouăle se ciocnesc doar cap cu cap, a doua zi se poate ciocni cap cu dos, iar în zilele următoare dos cu dos.

Un alt obicei presupune stropitul cu apă

Un alt obicei presupune stropitul cu apă, în amintirea readucerii la viaţă a fetei de evreu, care a leşinat la aflarea veştii învierii lui Iisus.

Aşadar, lunea, feciorii stropeau cu apa fetele din sat, iar marţea fetele îi udau pe feciori. Obiceiul se păstrează şi astăzi, iar tradiţia de a stropi cu parfum rudele şi prietenii vizitaţi a doua zi de Paşte este o reminiscenţă târzie a acestei datini.

Se mai spune că în a doua zi de Paşti se vor deschide portile iertarii si ale raiului. Astfel, cei care mor în cea de-a doua zi de Paşte nu mai trec prin Judecata de Apoi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.