Dental Alliance
December 4, 2022

Trafic, deținere și consum de droguri în Neamț! Grup infracțional destructurat de polițiști

Acoperisul1

Hotel & Restaurant Phoenix Roman

Bani, cannabis și alte mijloace de probă au fost ridicate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și cei de investigații criminale din Neamț, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Neamț, în urma a 7 percheziții. 10 de mandate de aducere au fost puse în executare și 4 persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

La data de 24 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Neamț, au acționat, în județul Neamț, pe linia combaterii traficului și consumului ilicit de droguri de risc și mare risc. Astfel, în urma a 7 percheziții domiciliare, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea indisponibilizării, aproximativ 800 de grame de cannabis, aproximativ 1.000 de grame de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 7 dispozitive de mărunțire, 3 recipiente și un cântar electronic care conțin urme vegetale cu aspect de cannabis și 1.200 de pungi din material din plastic cu sistem de închidere ziplock. De asemenea, au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, 6 telefoane mobile și aproximativ 10.500 de lei, 2.230 de euro și 50 de lire sterline.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020 și până în prezent, membrii grupului infracțional ar fi procurat și comercializat droguri de risc și mare risc și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive în județul Neamț, către diverși consumatori. 10 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Neamț, în vederea audierii. În baza probatoriului administrat, față de 4 persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 43 de ani, procurorul a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, deținerea de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv.

În activități au fost angrenați polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.

0 thoughts on “Trafic, deținere și consum de droguri în Neamț! Grup infracțional destructurat de polițiști

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.