Ucraina interzice accesul cetăţenilor străini, timp de o lună, din cauza pandemiei

Ucraina interzice accesul cetăţenilor străini, timp de o lună, începând din 29 august. Decizia face parte dintr-o serie de măsuri în contextul pandemiei de coronavirus.

  • Decizia e valabilă până pe 28 septembrie.
  • Sunt însă şi cetăţeni străini exceptaţi de la interdicţie.

Ministerul român de Externe anunţă că Ucraina a modificat pe 27 august condiţiile de intrare în această ţară.

Astfel, din 29 august, de la ora 00.00, până pe 28 septembrie, este interzis accesul cetăţenilor străini şi al apatrizilor pe teritoriul ucrainean. Sunt însă şi cetăţeni străini exceptaţi de la această decizie:

  • rudele de gradul I ale cetățenilor ucraineni;
  • persoanele care dețin un permis de muncă în Ucraina;
  • specialiști care sosesc în Ucraina la invitația reprezentanților companiilor ucrainene;
  • persoanele aflate în tranzit care dețin documente ce confirmă părăsirea Ucrainei în maximum 2 zile de la intrarea pe teritoriul acesteia;
  • persoane care au drept de ședere permanentă sau temporară în Ucraina, confirmat prin documente justificative;
  • persoanele sosite la studii;
  • persoanele sosite în Ucraina pentru tratament medical;
  • conducătorii autovehiculelor de transport marfă, membrii echipajelor aeronavelor, navelor maritime și fluviale și echipajelor de tren;
  • personalitățile culturale care sosesc la invitația instituțiilor de cultură; persoanele care participă la competiții sportive;
  • persoanele care transportă celule STEM pentru transplant;
  • membrii delegațiilor oficiale ale statelor străine, angajații organizațiilor internaționale, precum și persoanele ce îi însoțesc, care sosesc la invitația Președintelui Ucrainei, Parlamentului, Guvernului, Administrației Prezidențiale, Ministerului Afacerilor Externe.

Conform MAE, persoanele exceptate trebuie să prezinte la trecerea frontierei în Ucraina o asigurare medicală care să acopere costurile unui eventual tratament pentru Covid-19 şi costurile carantinei. Această poliţă de asigurare trebuie să fie eliberată de o companie de asigurări înregistrată în Ucraina sau de o companie străină care are o reprezentanță în această ţară.

“De asemenea, vor avea acces pe teritoriul Ucrainei următoarele categorii de persoane (fără a mai fi obligatorie deținerea unei polițe de asigurare COVID-19): refugiații sau persoanele care au nevoie de protecție internațională; personalul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale statelor străine, reprezentanțelor organizațiilor internaționale, acreditate în Ucraina, precum și membrii de familie ai acestora sau persoanele care sosesc în Ucraina la invitația Ministerului Afacerilor Externe; instructorii militari ai statelor membre NATO și ai statelor care participă la programul “Parteneriatul pentru Pace” sau persoanele care sosesc în Ucraina la invitația Ministerului Apărării”, precizează MAE, în comunicat.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.