Un angajat al Primăriei municipiului Roman a descoperit ieri muniție din Al Doilea Război Mondial
În cursul zilei de ieri, 14.04.2020, pe timpul unor lucrări de amenajare a unor canale pluviale, pe DJ 207 A, un angajat al Primăriei municipiului Roman, a descoperit o lovitură de aruncător de calibru 120 mm.
Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț s-a deplasat la locul indicat cu autospeciala din dotare. Au fost făcute cercetări cu ajutorul detectorului de metale pe o suprafață de aproximativ 100 mp și
Nu au mai fost descoperite alte muniții sau elemente de muniție.
Muniția găsită provine din Al Doilea Război Mondial.
Pirotehniștii au ridicat, transportat și depozitat în condiții de siguranță muniția, care va fi distrusă ulterior.