„Un copac pentru fiecare nou-născut” – proiectul Mihaelei Isciuc pentru un județ mai verde și mai sănătos

Vicepreședinta Consiliului Județean Neamț, Mihaela Isciuc, a anunțat lansarea unui proiect cu puternică încărcătură simbolică și ecologică: „Un copac pentru fiecare nou-născut”. Inițiativa urmează să fie supusă spre aprobare în plenul CJ Neamț în luna decembrie și își propune să lege fiecare început de viață de un gest concret pentru natură.
„În urma inventarierii arborilor de pe marginea drumurilor județene am constatat că mulți dintre aceștia vor trebui tăiați pentru siguranța circulației. Mi-am dorit să găsim o cale prin care să redăm județului verdele pierdut, dar și să dăm un sens frumos și simbolic fiecărui nou început de viață din Neamț”, a declarat Mihaela Isciuc.
Cum va funcționa programul
Pentru fiecare copil născut în județul Neamț va fi plantat un arbore, în zone stabilite de comun acord cu primăriile și Direcția Silvică Neamț. Plantările se vor desfășura de două ori pe an – primăvara și toamna – și vor fi folosite doar specii autohtone.
Fiecare familie va primi un „Certificat verde”, care va conține informații despre arborele plantat. Acesta va deveni un simbol al creșterii și al legăturii dintre noua generație și mediul înconjurător.
Rădăcini într-o poveste de familie
Mihaela Isciuc a mărturisit că ideea proiectului are și o semnificație personală:
„Bunica mea spunea mereu: Dacă te-ai căsătorit, ai dat naștere unui copil, ai plantat un pom și ai făcut o fântână, înseamnă că nu te-ai născut degeaba. Această vorbă simplă m-a inspirat să propun un program care să dea oamenilor bucuria de a lăsa ceva în urmă – un pom pentru fiecare viață nouă, un semn de dragoste pentru natură și pentru viitorul nostru comun.”
Promisiune pentru generațiile viitoare
În anul 2024, în județul Neamț s-au născut 3.341 de copii. Dacă proiectul va fi implementat, tot atâția arbori ar urma să fie plantați anual, cu șansa ca numărul să crească în anii următori.
„Fiecare copil care se va naște aici merită un loc într-o lume curată, verde și plină de viață — iar fiecare copac plantat va fi o promisiune în acest sens”, a subliniat vicepreședinta CJ Neamț.
Prin acest program, Consiliul Județean Neamț își propune nu doar să înfrumusețeze și să ecologizeze județul, ci și să transmită un mesaj de speranță și continuitate pentru întreaga comunitate.