Dental Alliance
March 29, 2024

Un nou protopop la Roman, părintele Dan Alexandru Antoce

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Catedrala Arhiepiscopală din Roman a găzduit în ziua de 1 septembrie 2020 un eveniment duhovnicesc aparte. Astfel, a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească în cadrul căreia a avut loc o hirotonie întru diacon și una întru preot, urmată de slujba de hirotesie și instalare pentru noi părinți protopopi ai Protoieriilor Roman și Bacău.

După ȋncheierea Sfintei Liturghii, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, alături de soborul preoților consilieri, inspectori eparhiali și protopopi a participat la ceremonia de investire a noilor părinți protopopi.

Părintele consilier eparhial Alexandru Zamfir a dat citire deciziilor de investire pentru Protoieria Roman a părintelui protopop Dan Alexandru Antoce și pentru Protoieria Bacău a părintelui protopop Eugen Ciprian Ciuche, ambii începând activitatea administrativă cu data de 1 septembrie 2020, făcând totodată cunoscute atribuțiile pe care le are un protopop în general.

În cuvântul rostit cu această ocazie, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a explicat schimbarea făcută la nivelul conducerii Protopopiatelor Roman și Bacău, dar și alegerea celor doi preoți cu bogată activitate administrativ-misionară și social-filantropică:

Astăzi este un nou început pentru activitatea bisericească, misionară și sacerdotală a celor doi preoți pe care i-am găsit vrednici să fie numiți în această calitate și demnitate de protopop. Județul Bacău este cuprins în jurisdicția canonic-administrativă a Eparhiei Romanului și Bacăului. Aceasta are o însușire aparte față de celelalte Eparhii din țară. Vechimea de peste 600 de ani a Arhiepiscopiei i-a dat acesteia o unicitate, aceea că prin grija lui Dumnezeu și prin râvna și evlavia personalităților, a ierarhilor care au fost predecesorii noștri și care au avut grijă ca acest loc să fie înfrumusețat, reînnoit, dar și curat cum sunt sufletele credincioșilor care constituie din punct de vedere pastoral- misionar Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.  Când ești ales într-o funcție administrativă tu ești cel care îl reprezinți pe Chiriarh, în numele căruia ești trimis spre noua misiune. Cei care au fost desemnați pentru cele două protopopiate au fost aleși după câteva criterii speciale. Le mulțumim părinților protopopi care au fost înainte, pentru faptul că au fost vrednici. Părintele Dan Antoce cunoaște bine administrația eparhială și cunoaște maniera Ierarhului său de a face pastorație, de a se îngriji de bunul mers al tuturor activităților. De asemenea, părintele Eugen și părintele Dan au fost  acum aproape douăzeci de ani alături de mine în administrația eparhială și faptul că înțeleg problemele și problematica dificilă actuală îi va ajuta ca activitatea lor să se împletească foarte bine cu fresca actuală a țării, a poporului și a bisericii. Niciunul dintre ei nu este străin de noile mutații și situații care pot și vor apărea în societatea umană și am nădejdea că vor fi foarte implicați în noua misiune încredințată. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

În cuvântul rostit la final, părintele protopop Dan Alexandru Antoce a mulțumit pentru încrederea arătată si pentru susținere, exprimându-și emoțiile simțite în aceste momente:

Este o încununare a tuturor sfaturilor administrative, duhovnicești, pe care mi le-ați dat Înaltpreasfinția Voastră, atât la parohie, cât și ulterior la Centrul eparhial, atâta timp cât m-ați ales din multitudinea de preoți vrednici pe care Arhiepiscopia îi are ca eu să îndeplinesc o funcție administrativă. Alegerea și hirotesia de astăzi mă obligă să vă asigur în primul rând de toată dragostea și prețuirea pe care v-o port și pe mai departe voi pune toată priceperea și știința pe care le-am acumulat de-a lungul acestor ani. Avem preoți vrednici în parohiile din Protopopiatul Roman și sunt sigur că având sprijinul și povața Înaltpreasfinției Voastre voi conduce poporul spre calea mântuirii.

Tot acum, părintele protopop Eugen Ciprian Ciuche a adresat un cuvânt de mulțumire Ierarhului pentru sprijinul necondiționat, transmițând speranță și elan duhovnicesc pentru noua misiune:

După două zeci de ani în biserica lui Hristos și treisprezece ani la Centrul eparhial, astăzi mă aflu într-o ascultare duhovnicească. Toate le-am primit prin arhieria Înaltpreasfinției Voastre. Mărturisesc că în acești ani de activitate la Centrul eparhial am fost cu luare aminte la cele pe care Înaltpreasfinția Voastră ni le-ați sădit în suflet și faptul de a fi în aparatul administrativ și în rândul preoților reprezentând pe Arhiepiscopul nostru pentru a sluji pe Hristos nu este un lucru ușor. E ușor să faci un proiect, dar e mai greu să fii și un bun duhovnic. Așadar, Înaltpreasfinția Voastră ați fost și rămâneți un Bun Părinte. Vă mulțumim pentru ascultarea dată și vă încredințăm că vom face cele necesare pentru buna plinire a celor pe care ni le-ați rânduit. În ceea ce privește părinții din Protopopiatul Bacău îi încredințez că vin ca un frate în mijlocul lor ducându-le binecuvântarea IPS Voastre și toată bucuria de a sluji împreună lui Hristos.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.