Dental Alliance
March 28, 2024

Un pădurar din Neamț a permis braconajul, în loc să păzească pădurea. 13 persoane au fost trimise în judecată, pentru braconaj, dare de mită, deținerea de armament militar

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Ca urmare a cercetărilor efectuate în două dosare penale constituite în baza sesizării din oficiu a polițiștilor anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț a dispus continuarea urmăririi penale față de 13 persoane suspectate de săvârșirea mai multor infracțiuni de braconaj, nerespectarea regimului armelor, munițiilor și al materiilor explozive și omisiunea sesizării.

În fapt, suspecții au participat la activități de vânătoare, prin nerespectarea condițiilor de organizare ale acestora, dar și de purtare/utilizare a armamentului de vânătoare, în timp ce un suspect, angajat ca paznic de vânătoare, deși a luat la cunoștință de săvârșirea infracțiunii de braconaj, nu a sesizat autoritățile competente despre acest lucru.

Anterior, în cauză a fost inculpată o persoană pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prin aceea că a dat o sumă de bani unui polițist în scopul obținerii unei soluții favorabile într-un dosar penal în care era cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj și nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive.

Reamintim că, în aceeași cauză, la data de 21 iulie 2020, polițiștii anticorupție ai D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Neamț, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au efectuat două percheziții domiciliare și au pus în executare un mandat de aducere pentru o persoană cercetată în două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive și braconaj.

În urma perchezițiilor au fost ridicate două arme de foc de producție industrială, din care una militară, deținute fără drept, componente de armă, muniții, materii explozive, trofee vânătorești, precum și circa 150 de kg de carne susceptibilă de a proveni din săvârșirea unor infracțiuni de braconaj.

La momentul respectiv, față de un suspect, persoană fizică fără calitate specială, procurorul a dispus măsura reținerii preventive, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj, iar ulterior a fost cercetat sub măsura controlului judiciar.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul D.G.A. – Direcția Anchete și Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț și s-a colaborat cu Direcția Operațiuni Speciale, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Neamț și Inspectoratul Județean de Jandarmi Neamț.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.