Valentin, românul căutat de tatăl său în Anglia, a fost găsit mort, într-o toaletă londoneză
După lungi căutări, Valentin Şleapcă, de origine din Buruieneşti, a fost găsit mort, într-o toaletă din Marea Britanie. Băiatul, care locuia în Nottingham, şi-a făcut bagajele să vină acasă şi a mers la microbuzul care îl aştepta în faţa casei, pentru a-l transporta la autocar.
Autocarul se afla staţionat în South Mimms Services, un Peco din zona Londrei. Odată ajuns în locaţia autocarului, Valentin şi-a pus toate bagajele la cală şi apoi ar fi dispărut fără urmă. Corpul fără viaţă a lui Valentin ar fi fost descoperit într-o toaletă publică, spânzurat, potrivit tatălui băiatului, care spune, încă, că fiul său nu s-a sinucis, ci ar fi fost omorât. Sora lui Valentin, care se află şi ea în Marea Britanie, confirmă decesul fratelui său şi a precizat, pentru Observator.tv, că doi poliţişti s-au prezentat la adresa unde locuieşte şi i-au adus la cunoştină că fratele său Valentin a fost găsit decedat.
Tatăl lui Valentin spune, însă, că fiul său ar fi fost ameninţat cu moartea în microbuzul care l-a adus la autocar. Tatăl băiatului spune că are ca dovadă un sms trimis de Valentin unui prieten, în care îi spune acestuia că anumite persoane din microbuz vor să-i ia viaţa.