Valentin Stavarache (PNL Neamţ): Ruşine, Daniel Vasilică Harpa! Ai minţit cu neruşinare sute de mii de nemţeni în privinţa proiectului de 311 milioane euro ratat de APA SERV!
Preşedintele PSD Neamţ, Daniel Vasilică Harpa, a minţit cu tupeu şi neruşinare sute de mii de nemţeni!
A transmis public, de nenumărate ori, că proiectul APA SERV în valoare de 311 milioane euro nu a fost pierdut şi va fi implementat.
Zeci de primari din judeţul Neamţ şi-au pus speranţa şi au căzut în capcana întinsă de Daniel Vasilică Harpa, crezând miniciunile lansate de acesta.
La rândul lor, primarii au promis nemţenilor că vor beneficia de apă şi canalizare în cadrul acestui program care punea la dispoziţie 311 milioane euro nerambursabili.
Însă directorul APA SERV, Vlad Angheluţă (PSD), prietenul de chermeze al preşedintelui PSD Neamţ, l-a dat de gol pe Daniel Vasilică Harpa că a minţit.
În cadrul unei şedinţe de Consiliu Local de la Mărgineni, Vlad Angheluţă a recunoscut că de fapt proiectul de 311 milioane euro este pierdut de multă vreme.
Astfel, se dovedeşte încă odată ticăloşia şi cinismul cu care PSD Neamţ încearcă să manipuleze oamenii, în speranţa că vor primi voturi.
Ruşine, Daniel Vasilică Harpa! Ai minţit cu neruşinare sute de mii de nemţeni iar acum le ceri votul ca să fii preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ!
Dar oamenii ştiu acum adevărul şi nu vor mai cădea în capcana promisiunilor deşarte!
Nemţenilor le-a ajuns PSD-ul la os!
Valentin Stavarache,
liderul grupului consilierilor judeţeni ai PNL Neamţ
Comandat de PNL, Filiala Neamț, CMF:21240015