Dental Alliance
April 20, 2024

(Video) 8 km de asfalt pe DJ 207A, Boghicea – Nistria – Iași

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Un alt segment de drum din județul Neamț care va fi asfaltat în perioada imediat următoare este cel care leagă localitățile Boghicea și Nistria și duce către limita cu Iașul. Sectorul este situat pe drumul județean DJ 207A, rută care pe o lungime de alți 4 kilometri a fost asfaltată în cursul anului 2021. Pentru a vedea cum se derulează proiectul privind modernizarea celor 4 kilometri de drum pe care niciodată nu a mai fost asfalt, președintele Consiliului Județean Neamț a efectuat o vizită în zonă.
„Când am fost în vizită la fața locului, am găsit echipele lucrând la realizarea fundației, pe cei 4 kilometri pe care se intervine în actualul sezon. După această etapă, se va turna primul strat de asfalt. Valoarea acestei investiții este de 11 milioane de lei, fondurile fiind asigurate din bugetul Consiliului Județean Neamț.
Traseul care leagă satele Boghicea de Nistria era pe lista celor mai distruse din județ. Mi-am dorit foarte mult să îl modernizăm. Le transmisesem și oamenilor locului și autorităților locale din zonă că mă voi implica pentru a avea asfalt «la ei acasă» și iată, cu ajutorul lui Dumnezeu, îmi onorez și acest angajament. Un drum care era de pământ, foarte greu de străbătut mai ales pe vreme de ploaie, a scăpat de gropi și noroi. În câteva luni, pe acest drum județean vor fi 8 km de asfalt!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.