(Video) Cum și-a regizat directorul SGA Suceava rugăciunea din faţa instituţiei. Și-a ales cadrul și încadrarea perfectă
Daniel Drăgoi, care a pozat în genunchi rugându-se la Dumnezeu să oprească epidemia de coronavirus, ar fi știut că va fi demis. Șefii săi de la Apele Române nu exclud ca acesta să fi regizat gestul ca să dea o conotație religioasă schimbării sale. Iar imaginile surprinse de camerele de supraveghere par să susțină această variantă.
Săptămâna trecută, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor din Suceava, Daniel Drăgoi, anunța public că a fost demis din funcție pentru că s-a rugat în genunchi în fața instituției ca județul să scape de coronavirus.
“Da, da, am fost schimbat din funcţie. Da, ieri m-a sunat directorul meu de la Bacău şi mi-a spus că-i pare rău, că-mi dă o veste rea, pentru gestul meu pe care l-am făcut în faţa insituţiei i s-a cerut să mă demită. Şi am zis că: pot să fac altceva? Asta este situaţia, accept şi mă supun.
Au motivat că m-am rugat în faţa clădirii. Da, atât a fost la telefon şi astăzi am primit hârtia prin fax, că sunt înlocuit, că sunt schimbat cu un coleg de la Câmpulung. Dacă au înţeles greşit, e treaba dumnealor. Eu şi acum îi îndem să ne rugăm şi să se îndure Dumnezeu de Suceava”, declara joi, 9 aprilie, Drăgoi.
Ieri, însă, Administratia Națională “Apele Române” a emis un comunicat în care susține că, de fapt, Drăgoi știa că va fi demis și că este posibil ca el să fi regizat gestul rugăciunii ca să dea o conotație religioasă schimbării sale din funcție.
Iar imaginile surprinse de camerele de supraveghere și publicate, ieri, pe Facebook, par să susțină această teorie.
“Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere reiese fără echivoc faptul că așa-zisa rugăciune a durat exact cât s-au făcut fotografiile apărute în spațiul public. Prezența presei, în fața instituției, i-a oferit domnului Daniel Drăgoi oportunitatea de a da o altă semnificație deciziei de schimbare a sa din funcție, prin invocarea discriminării întemeiate pe motive religioase!”, mai susțin cei de la “Apele Române” în comunicat.
De asemenea, Administratia Națională “Apele Române” transmite că Daniel Drăgoi a fost schimbat penrtu “deficiențe în gestionarea relației cu subordonații” și de atitudinea conflictuală față de organele ierarhic superioare și chiar față de alte entități cu care instituția are relații de colaborare.