Dental Alliance
March 29, 2024

(Video) George Lazăr, președinte PNL Neamț: ”Primarii din Tazlău și Gârcina, alături de echipa PNL. Oameni serioși, proiecte serioase”

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

PNL Neamț își consolidează poziția de principal partid de dreapta și rămâne favorit la câștigarea alegerilor locale din județul Neamț, în anul 2024. Dezvoltarea comunităților locale indiferent de apartanența politică a primarilor, promovarea fair-play-ului în politică, implementarea unor proiecte importante pentru județul Neamț sunt tot atâtea motive care au făcut ca, în ultimele patru luni, peste 300 de noi membri să se înscrie în PNL. Au venit alături de noi oameni de afaceri cu inițiativă, oameni cu viziune interesați de dezvoltarea unor proiecte benefice, profesori, ingineri, medici, buni profesioniști, mulți care nu au mai făcut politică până acum. Public, am salutat înscrierea în PNL Neamț a profesorului Grigoriță Oniciuc, directorul Colegiului Național ”Petru Rareș”, din Piatra-Neamț.  

Recent, alți doi primari din județul Neamț s-au alăturat echipei PNL. Mihai Gontaru, primarul comunei Gârcina (USR) și Ion Nechita, primarul comunei Tazlău (PMP) au făcut pasul către PNL Neamț. Împărtășim aceleași valori liberale și aceeași dorință de a construi, iar gestul lor a venit ca ceva firesc, natural. Cei doi se adaugă altor lideri locali ai unor formațiuni politice din județul Neamț care au făcut exact același pas, în urmă cu câteva săptămâni, cum a fost cazul lui Ionuț Meraru, fost președinte PLUS și fost copreședinte USR.

PNL Neamț rămâne în continuare interesat de promovarea unor proiecte benefice pentru județul Neamț și comunitățile locale, iar oricine împărtășește aceleași principii este binevenit alături de noi.  Consider că modelul pe care trebuie să-l urmăm în politică este cel al fair-play-ului, iar după terminarea alegerilor, când se aleg apele, cu toții trebuie să punem umărul la dezvoltarea locală.

Obiectivul principal al PNL Neamț este cîștigarea detașată a alegerilor locale în 2024, obiectiv care, sunt convins, va fi atins prin seriozitate și implicare.

 

George Lazăr

Președinte PNL Neamț

 

 

 

Your content goes here. Edit or remove this text inline or in the module Content settings. You can also style every aspect of this content in the module Design settings and even apply custom CSS to this text in the module Advanced settings.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.