Vremea 24 iunie – 22 iulie 2019. Abateri semnificative de la normalul perioadei
Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 24 iunie – 22 iulie 2019.
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni.
În prima săptămână de prognoză, valorile termice vor fi mai ridicate decât normalul perioadei, la nivelul întregii ţări.
Acelaşi regim termic ridicat îşi va face simţit prezenţa şi în a doua săptămână de prognoză.
Ploile vor continua să cadă în majoritatea zonelor ţării.
Vremea 24 iunie – 1 iulie 2019
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării. Excepție vor face regiunile sud-vestice, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale ale perioadei.
Prognoza meteo 1 – 8 iulie 2019
Temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor excedentare, local, în regiunile centrale și la munte.
Vremea 8 – 15 iulie 2019
Temperatura aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi în general deficitare. Excepție vor face regiunile sud-estice unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, potrivit ANM.
Prognoza meteo 15 – 22 iulie 2019
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.