Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătoare naţională
Proiectul de lege al deputatului PMP Eugen Tomac privind declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională a fost adoptat marți de Camera Deputaților, cu 260 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă” Potrivit propunerii legislative, Guvernul României şi autorităţile locale şi centrale vor lua măsuri pentru ca în 27 martie să fie arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii 75/1994 privind arborarea drepelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Actul normativ mai prevede că Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de autorităţile administraţiei centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural ştiinţifice dedicate acestei sărbători. Autorităţile centrale şi locale pot sprijini material şi logistic aceste manifestări.