roman24 | 26 iunie – Ziua drapelului naţional al României

Prin legea nr. 96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua drapelului național al României. În 1848, în această zi a fost emis Decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu al Țării Românești, prin care tricolorul roșu-galben-albastru devenea Drapel Național.

Istoria drapelului României

Potrivit Constiuţiei României, culorile drapelului sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu”. Legea nr. 75/1994 precizează că fâşiile drapelului naţional au culorile albastru cobalt, galben crom şi roşu vermion.

Publicația Album des pavillons nationaux et des marques distinctives (2000) propune echivalarea culorilor drapelului național al României cu următoarele nuanțe:

Potrivit unei legende răspândite pe teritoriul românesc, culorile roşu, galben şi albastru ar fi fost utilizate încă din vechime de către români ca simbol al lor sau de alţii pentru a-i desemna pe aceştia.

Culorile se regăsesc pe diplomele emise de Mihai Viteazul, pe scuturi şi pe steme. Întrucât până la începutul secolului XIX conştiinţa de a forma un neam nu exista decât la câţiva cărturari precum Grigore Ureche, aceste culori nu erau folosite pentru a îi identifica specific pe Români, iar steagurile ţărilor româneşti, până în al doilea deceniu al secolului XIX, erau cele moştenite din Evul mediu, cu o simbolistică heraldică fără legături cu ideea modernă de „naţiune”.

Constantin Lecca – Uciderea lui Mihai Viteazul

Tricolorul devine un simbol al naţiunii româneşti la începutul secolului XIX. Se poate remarca prezenţa celor trei culori în canafii şi în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificaţia: „Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăţie (roşul sângelui)”.

Tricolorul a fost adoptat întâi în Ţara Românească, în 1834, ca drapel de luptă, când domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelul drapelelor şi pavilioanelor navale de luptă. Acest model era un „steag cu faţa roşie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc”. Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru.

Constituţia din 1866 a României prevedea la articolul 124: „colorile Principatelor-Unite urmează a fi Albastru, Galben şi Roşu”. Ordinea şi dispoziţia culorilor au fost stabilite de către Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 26 martie 1867. Culorile drapelului erau aşezate vertical. Stema ţării era aşezată doar pe drapelele armatei şi cele princiare, în centru, cele civile rămânând fără stemă. Aceeaşi diferenţiere era făcută şi pentru pavilioanele marinei de război şi a celei civile.

Drapelul de luptă din 1863

După înfăptuirea României Mari, drapelul oficial va rămâne în continuare cel tricolor, cu fâşiile dispuse vertical şi fără stemă în centru.

Constituţia Republicii Socialiste România, adoptată în 1965, prevedea la articolul 118 următoarele: „Drapelul Republicii Socialiste România poartă culorile roşu, galben şi albastru, aşezate vertical, cu albastrul lângă lance. În mijloc este aşezată stema Republicii Socialiste România”.

Fapte de eroism sub drapelul românesc

În timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878, eroismul ostaşilor români a fost stimulat permanent de drapelul românesc. În atacul din 30 august 1877, căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu a căzut la datorie în timp ce înfigea pe parapetul redutei Griviţa drapelul Regimentului 8 linie. Ostaşii Regimentului 3 Călăraşi au pătruns între primii în Plevna, trecând înot apa Vidului, cu drapelul în frunte.

Maiorul Valter Mărăcineanu înalţă drapelul românesc pe reduta Griviţa (1877)

Şi în Primul Război Mondial au avut loc jertfe pentru apărarea drapelului de luptă, ca simbol al datoriei de apărare a pământului ţării şi al onoarei militare. Garda drapelului din Regimentul 83 infanterie „Neagoe Basarab” a înfruntat, în octombrie 1916, o patrulă călare a armatei germane. Deşi i s-a retezat o mână, port-drapelul regimentului a rămas la locul luptei până în momentul în care ceilalţi soldaţi au sărit în ajutor şi au salvat drapelul.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, drapelele unităţilor evidenţiate în luptă au fost decorate.

Protocolul Drapelului

Drapelul României trebuie arborat în mod permanent pe edificiile şi în sediile autorităţilorşi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional.

Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia

Guvernul este singurul organism oficial care stabileşte zilele de doliu naţional, în care drapelul României se arborează în bernă.

Drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţionalşi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea Legii nr. 75/1994. În acest caz, drapelul României ocupă locul de onoare, anume în centru, dacă numărul drapelelor este impar, sau la dextra drapelului împreună cu care ocupă centrul, dacă numărul drapelelor este par.

Drapelul Uniunii Europene se arborează alături de drapelul României, la senestra celui din urmă.

Drapelul de luptă este scos din vitrină la solemnitatea prezentării sale, la festivitatea depunerii jurământului militar, la paradele trupelor şi revistele de front, la predarea sau luarea comenzii unității respective, la darea onorurilor militare în cadrul funeraliilor militare, sau în alte ocazii dacă se ordonă acest lucru.

Pavilionul navei trebuie ridicat zilnic la bastonul de la pupa la ora 08:00, iar în zilele de sărbătoare la ora 09:00. În cazul în care nava se află în mişcare, pavilionul rămâne arborat permanent la pic la catarg.