APEL LA 112: Femeie răpită și încuiată într-o baracă în județul Neamț
“Fiecare secundă contează
Până la ora 20:36, părea un schimb obișnuit pentru polițiștii din Piatra Neamț.
Un singur minut a schimbat întreaga stare a tuturor.
O femeie, de 41 de ani, a apelat numărul 112, cerând de urgență ajutorul polițiștilor.
-Ajutor!! Sunt închisă într-o baracă! Am fost urcată cu forța într-o mașină!
– Liniștiți-vă, în cel mai scurt timp vom ajunge la dumneavoastră!
Și așa a fost. Fiecare secundă ne-a dus mai aproape de locație… O bază sportivă nefuncțională, unde într-un vestiar, se afla apelanta.
Acum este în siguranță!
Deznodământul acțiunilor bărbatului, de 62 de ani, va fi stabilit în urma anchetei, dar cu siguranță nu va fi unul fericit!”