Au fost amplasate filtre de control la ieșirea din Neamț spre Iași!
La data de 6 octombrie 2020, a fost adoptată Hotărârea nr. 35 de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care cuprinde măsuri de prevenire și combatere a pandemiei de COVID-19 și asigurarea ordinii și siguranței publice în perioada 08.10.2020- 15.10.2020, cu prilejul sărbătorii religioase a Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, din Municipiul Iași.
În perimetrul Ansamblul Mitropolitan Iași, vor avea voie doar persoanele cu domiciliul sau reședința în Iași, care ulterior vor putea intra în zonă după ce le vor fi verificate actele de identitate, după cum prevede Hotărârea nr. 35.
Pe drumurile de acces în Iași vor fi puse filtre de control, alcătuite din echipaje ale Jandarmeriei Române și IPJ Iași, care vor acționa după planurile de măsuri corespunzătoare.