September 26, 2020

Bătrân de 79 de ani, rătăcit în pădure, găsit aproape de miezul nopții

La data de 7 iulie a.c., orele 19.10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni au fost sesizați de către un bărbat de 60 de ani, din Urecheni, despre faptul că tatăl său, în vârstă de 79 de ani, a fost plecat în pădure și nu s-a mai întors.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, la data de 7 iulie a.c., în jurul orei 09.00, cei doi bărbați împreună cu alți doi vecini s-au deplasat în pădurea ce aparține de Ocolul Silvic Văratec, pe raza Cantonului Silvic Rădeni, la cules de bureți.

În jurul orei 13.00, bărbatul de 60 de ani, împreună cu ceilalți doi bărbați au ieșit din pădure dar bărbatul de 79 de ani nu a mai revenit. Cei trei au plecat în căutarea acestuia, însă cel din urmă nu a fost găsit, fapt pentru care, în jurul orei 19.10, a fost sesizată dispariția.

Ca reacție imediată, au fost constituite echipe mixte formate din polițiști, reprezentanți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, jandarmi și voluntari din cadrul S.V.S.U. Urecheni care au efectuat activități de căutare și scotocire pe raza Cantonului Silvic Rădeni și în împrejurimile acestuia, în vederea depistării persoanei dispărute.

În jurul orei 23.00, bărbatul în cauză a fost identificat pe raza comunei Păstrăveni.

Din discuțiile purtate cu acesta, s-a stabilit faptul că nu a fost victima vreunei infracțiuni iar în urma unei examinări medicale s-a stabilit faptul că acesta nu prezenta urme de violență, fiind predat familiei.

În cadrul acțiunii de identificare a bărbatului de 79 de ani, din Urecheni, au fost folosiți 3 câini de urmă și scotocire din cadrul I.P.J. Neamț.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.