Dental Alliance
April 19, 2024

Detalii despre producerea accidentului de la Dulcești, în care au fost implicate trei autoturisme

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

La data de 7 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au intervenit la un accident rutier produs pe DN 15 D, în localitatea Dulcești, soldat cu rănirea a două persoane.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 24 de ani, din Dulcești, conducea un autoturism pe DN 15 D, în localitatea Dulcești, ajuns la intersecția cu strada Iazului, ar fi oprit pe partea dreaptă a sensului său de mers, după care s-ar fi pus în mișcare pentru a efectua manevra de viraj la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 46 de ani, din Piatra Neamț, care circula pe același sens de mers.

Din impact, autoturismul condus de tânărul de 24 de ani a fost proiectat într-un autoturism care era parcat pe acostamentul consolidat al unui imobil.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 24 de ani și a unui tânăr de 26 de ani, pasager în același autoturism. Cele două persoane au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.