Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

Cu trei bețivi mai puțini în trafic, în Neamț

0

La data de 1 martie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat un bărbat, de 66 de ani, din Dragomirești, care conducea un autoturism pe DJ 206 G, în localitatea Dragomirești, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Azi-dimineață, în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală Săbăoani au depistat în trafic un tânăr, de 29 de ani, din Pildești, care conducea un autoturism pe o stradă, din localitate, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Astăzi, în jurul orelor 08.00, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au depistat un bărbat, de 48 de ani, din Crăcăoani, care conducea un autoturism pe DN 15 C, în localitatea Bodești. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,50 mg/ alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cele trei situații prezentate, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.