Deputat Laurențiu Leoreanu: Am participat la ceremoniile prilejuite de aniversare a 20 de ani de la înființarea Forțelor pentru Operații Speciale.
Alături de colegii din Comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților și Senat, în prezența domnului Prim-ministru al României Nicolae Ciucă, a domnului Președinte al Camerei Deputaților, a domnilor miniștrii ai Apărării Naționale și Internelor, precum și a primului eșalon al Armatei României, am luat parte, la Târgu Mureș, la ceremoniile prilejuite de aniversare a 20 de ani de la înființarea Forțelor pentru Operații Speciale.
A fost un prilej de sărbătoare și bucurie pentru Armata României, dar și pentru populația civilă care, zi de zi, se simte în siguranță față de amenințările de orice natură care se manifestă în proximitatea țării noastre sau în depărtare.
Forțele pentru Operații Speciale reprezintă elita Armatei României, datorită nivelului foarte ridicat pe care această structură o cere din punct de vedere al pregătirii și rezistenței, atât fizice cât și psihice, puse mereu la grea încercare în cele mai dificile condiții.
Fie că vorbim despre Afganistan, Irak sau Kosovo, indiferent de complexitate sau nivelul de risc, Forţele pentru Operaţii Speciale au demonstrat că sunt gata să intervină.
În calitate de președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților, gândurile mele se îndreaptă atât către familiile ale căror membrii au făcut jertfa supremă în misiunea sacră de a-și apăra patria la înălțime, cât și către personalul Forțelor pentru Operații Speciale care a continuat să facă din România un aliat de încredere la nivelul alianțelor din care face parte.
Mult succes în continuare și Dumnezeu să vă aibă în pază!