Dental Alliance

December 1, 2024

Deputat PNL Mara Calista: Coerența și un dialog mai aprofundat între Executiv și Legislativ ar fi de mare ajutor atunci când vorbim de adoptarea unor politici pentru a crește natalitatea.

0

Înțeleg că Guvernul are o strategie în acest sens, care implică o serie de măsuri, inclusiv deduceri fiscale, care sunt adresate tinerelor familii. Din păcate, nu pot să nu remarc că din nou sunt interesați de demografie, dar nu oferă susținerea și votul necesar pentru adoptarea unor proiecte legislative care prevăd deja aceste măsuri.
Pentru a veni în sprijinul combaterii fenomenului scăderii demografice din țara noastră, am depus mai multe proiecte de lege importante, care se află pe circuitul parlamentar și care ”sunt ținute la sertar”.
✅ Este vorba despre proiectul de lege care prevede creșterea limitei minime și maxime a indemnizației de creștere a copilului!
Încă din anul 2017, indemnizația minimă de creștere a copilului (ICC) a fost raportată la Indicele Social de Referință (ISR), a cărui valoare a rămas blocată la nivelul anului 2009, adică la suma de 500 de lei. Din anul 2022, acesta se actualizează cu rata inflației;
Legislația actuală raportează ICC minimă a copilului la indicatorul social de referință (ISR), a cărui valoare este 525 lei, cuantumul actual al ICC minim fiind 2,5 x ISR (525 lei) = 1312 lei (data referinta 2023).
Prin acest proiect de lege raportăm ICC la valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru a oferi un mecanism de ajustare automat, dar și predictibil;
Astfel, ICC minimă în proiectul nostru de lege este raportată la nivelul a 60% din valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată, adică 3000 de lei. ICC minim devine 1800 lei (60% x 3000 lei) – creștere de aproximativ 500 lei;
Valoarea ICC maximă se va raporta tot la salariul minim brut pe țară garantat în plată, cuantumul fiind de 4 ori valoarea acestuia, adică ICC maxim devine 12000 lei (4 x 3000 lei) – creștere de 3500 lei a plafonului. Până acum, aceasta era plafonată la suma de 8.500 de lei, fără vreo justificare economică de vreun fel.
✅ O altă inițiativă care se află pe circuitul parlamentar vine în sprijinul mamelor minore. Se vor acorda unele drepturi de care orice altă mamă majoră beneficiază. Am inițiat și depus propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prin care le vom oferi mamelor minore, care au împlinit vârsta de 16 ani, dreptul să decidă cu privire la copilul lor.
✅ Mai mult chiar, alături de colegul meu Robert Sighiartău am depus o inițiativă legislativă prin care ne dorim ca părinţii să beneficieze de o reducere de taxe pentru fiecare copil având ca scop încurajarea natalităţii. Totodată, să se aplice aceste prevederi şi pentru cei care au în întreţinere una sau mai multe persoane.
✅ Am mai inițiat și un proiect de lege prin care am propus ca instituțiile publice să poată înființa structuri de îngrijire pentru copiii angajaților, respectiv creșă sau grădiniță. Așa am veni în ajutorul mamelor care își doresc să se reintegreze în câmpul muncii.
✅ Totodată, am lansat inițiativa și implementarea ”Carnetului prematurului și Nou Născutului cu Risc, precum și de integrare a terapiei Kangaroo Care în maternități”. Lucrăm la o propunere legislativă prin care vom oficializa și implementa acest demers la nivel național. Acest demers face parte dintr-o serie de acţiuni de sprijin pentru copiii născuţi prematur, denumită “MISIUNEA VULNERABILII”.
Există măsuri bune, dar mai este nevoie și de o cooperare reală pentru a le putea face să fie funcționale!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.