Dental Alliance
April 24, 2024

DIN NOU LOCALITĂŢI FĂRĂ CURENT, DIN CAUZA FURTUNII, ÎN NEAMŢ

Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Fenomenele meteorologice periculoase din după-amiaza zilei de sâmbătă, 8 iulie, au afectat mai multe localități din județul Neamț.

Vântul puternic a avariat acoperișurile de pe 15 locuințe din comunele Războieni (10) și Bârgăoani (5). La Războieni, potrivit celor din Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, 2 acoperișuri au fost smulse de pe case.

Duminică dimineață, la ora 07.00, se înregistrau 8 localități fără energie electrică și anume Războieni, Valea Alba, Dragomireşti, Vad, Unghi, Hlăpeşti, Talpa, Homiceni iar 3 localităţi erau parţial nealimentate cu energie electrică: Timişeşti, Dumbrava şi Zvorăneşti.

Sunt nealimentate parțial 3 linii electrice cu 30 de puncte de transformare, fiind afectați 3.010 consumatori.

”Sâmbătă am avut o serie de avertizări nowcasting iar pentru comuna Războieni aceasta a fost de cod portocaliu de ploi torențiale, intensificări ale vântului și grindină. Vântul puternic a doborât mai mulți copaci atât peste locuințe, cât și peste liniile electrice sau pe carosabil. Echipajele ISU Neamț au intervenit imediat pentru degajarea acestor arbori la Timișești, Bârgăoani și Războieni iar astăzi, misiunile lor vor continua. Mă voi deplasa și eu în zonele afectate pentru a sta de vorbă cu primarii și cu oamenii ca să vedem cum putem să îi ajutăm”

Vasile Panaite

prefectul judetului Neamt

Acesta a adăugat că luni, o comisie a Instituției Prefectului Neamț va merge în localitățile afectate pentru a realiza inventarierea pagubelor produse, urmând ca în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență să se aprobe valoarea despăgubirilor ce vor fi cerute din fondul de rezervă al Guvernului.