Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

Doi șoferi s-au ales cu dosare penale pentru că nu aveau permis de conducere. Un altul, pentru că era băut

0

În noaptea de 22 octombrie a.c., în jurul orei 02:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la oprirea în trafic, în localitatea Oglinzi, a unui autoturism, condus de un minor în vârstă de 14  ani, din aceeași localitate. În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

***

În noaptea de 22 octombrie a.c., în jurul orei 01:10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în localitatea Oglinzi, au procedat la oprirea în trafic a unui autoturism condus de un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Târgu-Neamț. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltate de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 19:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au procedat la oprirea în trafic, a unui autoturism ce se deplasa pe DC 135, în localitatea Tarcău, condus de un bărbat în vârstă de 57 de ani, din județul Bacău. În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.  În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.