(Editorial) Guvernul te pedepsește de mai multe ori pentru că nu-ți permiți o mașină nouă
Statul român are un real talent când este vorba de adus bani la bugetul de stat. Și de unde pot ieși bani frumoși, dacă nu din infrastructura (oarecum funcțională) rutieră? Pe lângă faptul că banii circulă și ei, de la șofer spre stat și spre societățile de asigurări, motivația există: poate că noi nu vrem, dar ne obligă reglementările europene. Cum vine asta?
Încă din 2017 exitsă ceea ce se numește ITP anual, pentru autovehiculele mai vechi de 12 ani. Dacă ai mașina veche, ești pedepsit cu această verificare anuală, nu foarte scumpă, dar obligatorie și discriminatorie față de un posesor de autovehicul de, să spunem, 10 ani vechime. Cam în aceași perioadă se vorbea de reintroducerea Taxei de Poluare (de mediu), sau recent Taxa Progresivă pentru mașini în funcție de nivelul e poluare a acestora. Desigur, cu cât mai veche mașina, cu atât mai mare taxa.
Nici asiguratorii nu s-au lăsat mai prejos. Astfel, falimentele de pe piața RCA duc la înăsprirea condițiilor de vânzare pentru polițe. Firmele îşi ajustează preţurile după mai multe criterii, pe lângă tarifele de referință, inclusiv vechimea mașinii. Conducătorii auto cu mașini vechi sunt considerați factori de risc și polița RCA costă mai mult, chiar dacă șoferul nu a avut niciun incident auto.
Mai nou, pentru că șoferii care NU ÎȘI PERMIT mașini noi, au – în mintea Guvernului – prea mulți bani (?!), apare rovinieta diferită în funcție de vârsta mașinii (nu a șoferului). În traducere, cu cât mașina este mai veche, cu atât rovinieta va fi mai scumpă. Idea a venit peste noapte și s-a transformat într-un act normativ, publicat pe situl Ministerului transporturilor în data de 16 mai și care spune că ”Rovinieta se va aplica în funcţie de categoria vehiculului, de clasa de emisii poluante (EURO) și de durata de utilizare a reţealei de drumuri naţionale din România.” Adică, cu cât mașina e mai veche, cu atât e mai poluantă și – ca urmare – cu atât vei plăti mai mult.
Guvernul uită totuși că o pedeapsă financiară pentru mașinile vechi există deja: se numește ITP! Codul Penal din România spune că o persoană nu poate fi pedepsită de mai multe ori pentru aceași faptă. Codul Penal e mai înțelegător decât Ministerul Transporturilor, aparent. Codul Penal a priceput că o persoană care conduce o mașină veche o face pentru că nu are puterea financiară să își ia o masină nouă. Nu suntem toți patroni, politicieni sau fotbaliști, la urma urmei. Unii trăiesc cu salariul minim pe economie. Programul Rabla este inaccesibil atunci când ai minimul pe economie, pentru cei mai mulți români
Desigur, acest text va trece pe lângă majoritatea celor care îl vor vedea și, cu siguranță, pe lângă cei cu puterea de a decide. Vom plăti încă o taxă, geamănă cu ITP-ul anual, plus un RCA mărit, deși nu avem niciun incident auto in 10-20 de ani de condus, ceea ce face ca RCA-ul să fie efectiv o amendă anuală, deși suntem în totalitate nevinovați.
Și așa ajungem la titlu: Guvernul găsește soluții să te pedepsească pentru că nu îți permiți o mașină nouă.
Cristian FOGHEL - editorialist
Am lucrat multă vreme în mass-media. Radio, presă scrisă, TV. Timp de 2 ani am scris pe blogul personal guralaureche.blogspot.ro, în paralel cu realizarea emisiunii cu același titlu (GuraLaUreche - emisiune cu și despre blogeri, user generated content), apoi am trecut pe platforma romașcani.ro după care, timp de 6 ani am scris pe blogul personal cristianfoghel.ro.
Editorialele scrise pe roman24.ro nu sunt altceva decât opiniile mele personale. Dacă sunteți, sau nu, de acord cu ele, puteți să îmi spuneți, folosind simbolurile de mai jos. Aștept să comunicăm!