Estimarea evoluției meteorologice în zona Moldovei, până la sfârșitul lunii
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.
ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 17– 30 IUNIE 2019
Până în data de 26 iunie, media regională a temperaturilor maxime se va situa în jurul a 32 de grade, astfel încât vremea va fi călduroasă, însă cu o ușoară răcire în data de 18 iunie, când maxima termică va fi, în medie, de 29 de grade. Din 27 iunie, temperatura aerului va marca o scădere, spre valori termice diurne, în medie la nivelul întregii regiuni, de 28 de grade, ce se estimează a se înregistra în ultima zi a intervalului de prognoză.
Mediile temperaturilor minime nu vor avea variații semnificative până în data de 26 iunie și se vor situa în jurul valorii de 19 grade, apoi vor scădea ușor spre 16 grade. Manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala în cea mai mare parte a
intervalului de referință.