Dental Alliance
April 26, 2024

FAMILIA GHERGUȚ NU ȘI-A PIERDUT SPERANȚA. ȘTIU DOAR CE VĂD LA TELEVIZOR! – INTERVIU TELEFONIC CU MAMA LUI IULIAN GHERGUT

Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Așa cum spuneam într-o știre anterioară, revenim cu un material legat de speranțele familiei lui Iulian Gherguț, românul răpit de o grupare islamistă în Burkina Faso, în 2015. Am reușit s-o contactăm pe Cecilia Gherguț, mama lui Iulian, la ora la care tocmai se întorsese de la liturghia de dimineață, unde a mai plătit un pomelnic pentru sănătatea lui Iulian.

Cu un tremur al vocii, femeia mărturisește că, deși nu i-a fost ușor să vadă ultima filmare difuzată de toate televiziunile din lume despre fiul său, s-a bucurat că a mai primit o confirmare a faptului că trăiește. I se pare îmbătrînit și chinuit de dorul de casă.  Iulian Gherguț are acum 41 de ani și a plecat în Anglia când avea doar 17 ani.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/Jd1Wafdei8o" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Iulian Gherguț a fost acasă, la Săbăoani, cu o lună înainte de răpire. Atunci întreaga familie, având parcă o premoniție, a încercat să-l determine să renunțe la aventura plecarii în Burkina Faso. Instinctul ei de mamă îi spune mereu că trebuie să aibă încredere în Dumnezeu, care o va ajuta să-l vadă, din nou, acasă. I se rupe sufletul când îl vede atât de îmbătrânit, ridat și îmbrăcat în haine islamice. Bănuiește, doar, condițiile groaznice de detenție.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/bv4SkmHeaNQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Iulian Gherguț a terminat liceul și și le-a promis părinților că, după perioada Burkina Faso, se va întoarce în țară și va termina cu străinătatea. Mai avea de strâns ceva bani pentru a construi o casă și de aceea a acceptat să plece în acolo, unde era plătit ”regește”.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/SyLzLs_jxlc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Cu certitudine, spune Cecilia Gherguț,  Iulian nu a făcut parte din Legiunea Franceză. Acestea sunt doar scorneli ale presei, în căutare de senzațional. La Londra, în 17 ani a practicat tot felul de meserii, iar în anul plecării lucra ca taximetrist. Acolo a fost determinat de o cunoștință, care l-a pus în legătură cu Frank Timuș, să plece în Burkina Faso, unde se puteau câștiga foarte mulți bani.

Iulian mai are cinci frați, soții Gherguț locuind în Traian în curte cu un alt băiat care are un copil. Miercuri, 5 iulie, soții Gherguț vor lua avionul de la Bacău și vor pleca la o fată, în Italia, pentru a sta cu copiii acesteia.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/8qhW02tPT88" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

În cei doi ani, cât s-au scurs de la răpire, singurul ajutor pe care-l speră în eliberarea lui Iulian este de la Cel de Sus. A fost pe la multe biserici și mănăstiri unde a plătit pomelnice pentru sănătatea și eliberarea lui Iulian. De altfel chiar în anul răpirii, soții Gherguț se aflau în proceduri de înfiere a unui copil.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/b9ln95vFmdY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ceciliei Gherguț i se rupe sufletul să-l vadă atât de îmbătrânit și este impresionată de statornicia nurorii sale, care ar fi putut să-și refacă viața, dar n-a făcut-o. Vorbește foarte des cu ea la telefon și aceasta i-a povestit despre depresia pe care a făcut-o și despre vizitele bilunare la Ministerul Afacerilor Externe.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/-EMqayv9w54" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Reamintim faptul că unul din site-urile americane de monitorizare a rețelelor de terorism din SUA a publicat, recent, un film de 17 minute în care apare românul Iulian Gherguț, originar din Traian, Săbăoni, răpit în 2015 de la o mină din Burkina Faso, unde lucra  la Divizia de Securitate a companiei conduse de  omul de afaceri de origine română, Frank Timiș.