Dental Alliance
April 18, 2024

George Lazăr, președinte PNL Neamț: „Peste 311 milioane de euro îi costă pe nemțeni incompetența ApaServ, compania girată, condusă și compusă din membri PSD!”

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Dintr-o adresă către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin care ApaServ solicită reevaluarea cererii de finanțare depusă pentru ”Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată din județul Neamț în perioada 2014-2020”, în cadrul POIM, reiese că cererea de finanțare a fost scrisă, de fapt, pentru județul CARAȘ SEVERIN!

În prezentarea proiectului pentru județul NEAMȚ apare, negru pe alb, în titlul proiectului, județul CARAȘ SEVERIN. O „mică” eroare, se pare că nu de mare importanță pentru experții numiți de PSD la conducerea companiei de apă a județului. Ori, cum geografia de școală primară ne învață, Caraș Severin nu este Neamț, la fel cum cei peste 311 milioane de euro nu vor mai ajunge în infrastructura de apă a județului nostru, iar cei peste 200.000 de cetățeni afectați din 42 de localități nu vor primi, nici de această dată, vreo despăgubire din partea vinovaților.

Cine dă cu subsemnatul pentru cei 311 milioane de euro pierduți de nemțeni, din incompetența „specialiștilor” pe care i-ați numit în fruntea ApaServ, domnule Arsene? Situația ar fi de râs, dacă n-ar fi în joc sute de mii de oameni care de ani de zile primesc apă cu picătura pe banii lor, în timp ce dumneavoastră și acoliții dumneavoastră vă lăfăiți în lux!

După pierderea unui proiect de finanțare de peste 311 milioane de euro, care ar fi salvat rețelele de apă și canalizare nemțene, gestionate dezastros de compania ApaServ, incompetența celor din conducerea acestei „găuri negre” a județului Neamț, condusă cu mână de fier de PSD, depășește orice limită a realității.

Așa arată specialiștii PSD, puși în funcții după gradul de rudenie și obediența de care dau dovadă în executarea ordinelor către șefii de partid. Ce îl recomandă, domnilor Harpa și Arsene, pe domnul Mușat, pe care l-ați urcat în vârful ApaServ, în afară de experiența de jurist cu atribuții de șofer, în slujba cumătrului Gheorge Vlase? Măcar dacă învăța din șoferie că județul Caraș Severin nu e în Neamț, tot era ceva, însă se vede că geografia de bază nu e printre cerințele de angajare la ApaServ.

Este dincolo de limitele bunului simț faptul că proiecte importante pentru județul Neamț, pentru care sunt în joc sute de milioane de euro, sunt scrise în bătaie de joc, copiate de la alte județe fără a fi măcar citite, trimise după termen, fără nicio verificare prealabilă, fără a se arunca măcar o privire, în treacăt, pe ele. Ăsta este respectul pe care PSD îl arată nemțenilor! Cam atât de mult le pasă de bunăstarea oamenilor domnilor Harpa și Arsene, care întrețin în funcții niște persoane incapabile să citească un document. Așa șefi, așa angajați! De pierdut avem numai noi, nemțenii, care ne-am săturat să auzim despre incompetența ApaServ și despre indiferența cu care PSD Neamț, prin conducerea sa duală, a domnilor Harpa și Arsene, se sustrage din fața oricărei responsabilități.

Este de necrezut cât de departe s-a ajuns cu lipsa de bun simț, cu amatorismul și ignoranța acestor personaje care păgubesc județul Neamț de ani buni.

Noi nu mai tolerăm bătaia de joc! Cerem demisia conducerii și membrilor PSD ai ApaSev și demisia de onoare a domnului Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, în al doisprezecelea ceas! Cineva trebuie să plătească și de această dată, nu trebuie să o mai facă nemțenii!

 

George Lazăr, președinte PNL Neamț

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.