Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

HIBELE SISTEMULUI DE MEDICINĂ DE FAMILIE

0

În întreaga țară era programată, pentru ziua de 2 octombrie, o acțiune de pichetare a sediului prefecturilor și a caselor județene de sănătate. În județul Neamț, reprezentanții Patronatului Medicilor de Familie s-au rezumat doar la depunerea unui memoriu la cele două instituții, document prin care medicii de familie se plâng de faptul că sistemul de medicină primară continuă să fie o ”Cenușăreasă”.

Aceștia cred că repercusiunile asupra populației sunt grave, în condițiile în care românii sunt din ce în ce mai bolnavi. Medicii de familie susțin că sistemul de medicină primară continuă să fie subfinanțat, fondurile din sănătate fiind dirijate doar către spitale. Aceștia spun că există restricții ale sistemului în ceea ce privește exercitarea actului medical. Zilnic, medicii de familie își irosesc ore întregi cu probleme de ordin administrativ, în detrimentul îngrijirii efective a pacienților. Reprezentanții Patronatului Medicilor de Familie Neamț cer ca 6% din PIB să fie alocați Sănătății, iar medicina de familie să primească 10% din fondul de sănătate. Medicii vor și recunoașterea statutului lor social. Ei apreciază faptul că, în mod sistematic, Casa Județeană de Săsănătate încalcă prevederile contractului cadru.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/CuhRrLoN5rg" frameborder="0" gesture="media" allowfullscreen></iframe>

Medicii de familie solicită o independență financiară care, în prezent, este îngrădită de diferite restricții și protocoale impuse prin Contractul-cadru de sănătate încheiat între cabinetele medicilor de familie și casele județene de sănătate, la care se adugă și legislația subsecventă. În acest sens medicii de familie se plâng de faptul că nu pot  recomanda pacientului investigațiile necesare pentru un diagnostic precoce și nu pot realiza o monitorizare a patologiilor frecvente și a medicației prescrisă pentru diverse boli. În opinia medicilor de familie, aceste restricții ar trebui eliminate și revizuite cu ajutorul societăților profesionale.

Medicii se plâng că foarte mult din timpul alocat unei consultații este irosit pentru îndeplinirea unor proceduri birocratice, delegate acestora de către CNAS. Se solicită ca aceste obligații să fie preluate de către sistemul informatic, medicii de familie trebuind a fi eliberați de aceste sarcini. Printre acestea medicii cred că verificarea calității și categoriei de asigurat  se cere a fi rezolvată de către sistemul electronic. Același sistem ar trebui să se ocupe și de administarea gradului de compensare a medicamentelor la nivelul farmaciilor, printr-o rețetă unică eliberată de medicul de familie. Există situații în care un medic trebuie să elibereze și 4-5 rețete pentru un singur pacient.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/HpBbyABjZxc" frameborder="0" gesture="media" allowfullscreen></iframe>

Medicii de familie susțin că toate aceste solicitări sunt prevăzute în Legea 95 din 2006, dar sunt încălcate de prevederile Contractului cadru. Se cere asigurarea statutului de furnizor privat independent al cabinetului medicului de familie, sistematic încălcat de casele de sănătate. Se pune accent pe libertatea economică a cabinetelor medicilor de familie, restrânsă drastic de același contract cadru de sănătate.

Medicii de familie doresc o negociere a tarifelor serviciilor contractate și nu impunerea acestora, așa cum se întâmplă în prezent. Se cer măsuri de chibzuire a fondurilor de sănătate pentru a împiedica risipa și abuzurile în gestionarea acestora. Medicii de familie cred că se impune monitorizarea Strategiei Naționale de Sănătate pentru perioada 2014-2020 și a Strategiei pentru dezvoltarea asistenței medicale din România. Medicina de familie asigură peste 70% din serviciile sistemului de sănătate din România, țară în care procentul alocat din fondul de sănătate e sub 5% din PIB, în timp ce în diverse țări din Europa acest procent e de între 9 și 17%.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.