Informare meteo de ploaie, lapoviță și intensificări ale vântului, valabilă pentru întreaga țară, de luni seară până marți
Din această seară, de la ora 21.00, până mâine, la ora 11.00, în toată țara se vor semnala precipitații în general moderate cantitativ și intensificări ale vântului, transmite Administrația Națională de Meteorologie.
În intervalul de 14 ore, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și sud-estul Transilvaniei vor fi precipitații care vor depăși 10 l/mp și local 15-20 l/mp.
Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie și lapoviță, dar temporar și pe arii relativ restrânse, și sub formă de ninsoare.
În regiunile sudice și sud-estice, local, vântul va avea intensificări. La rafală se vor atinge viteze în general între 45 și 55 km/h, iar pe litoral de până la 60-70 km/h.
În Carpații Meridionali și de Curbură vor predomina ninsorile. Se va depune strat nou de zăpadă, care izolat va fi mai consistent.
Temporar, vântul va avea viteze de 50-60 km/h. La altitudini mai mari de 1.500 m, va depăși 70 km/h. Zăpada va fi spulberată și ninsoarea viscolită.