Dental Alliance

Laurentiu Leoreanu

Lucian Micu

Laurențiu Leoreanu: Susțin și apreciez deschiderea ministerului de resort și consider că o bună colaborare cu Parlamentul este esențială

0
YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

În cursul zilei de luni, 18 septembrie, ca președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților, am participat la o întâlnire de lucru cu ministrul apărării naționale, domnul Angel Tîlvăr, la care au mai participat coordonatorii structurilor ministeriale și membrii comisiilor de specialitate din Senat și Camera Deputaților.
Au fost atinse subiecte atât de ordin administrativ, cât și ancorate în realitatea tristă a conflictului de la graniță, cu impact asupra siguranței naționale, fiind un dialog bazat atât pe informații concrete, analize, dar si pe soluții implementabile la nivelul Ministerului Apărării Naționale, pe termen scurt, dar și pe termen lung.
Astfel de ședințe de lucru comune ale executivului și legislativului, prin comisiile tutelare, sunt esențiale în consolidarea strategiilor de intervenție, mai ales în condițiile intensificării atacurilor Rusiei asupra porturilor din Ucraina, foarte aproape de teritoriul României.
Au fost abordate, pe lângă punctele ce țin de domeniul securității și apărării naționale, aflate în competența ministerului, inclusiv subiecte legate de programele de înzestrare, dezvoltarea industriei militare românești, creșterea atractivității carierei militare, precum și despre agenda legislativă cu impact asupra activității MApN.
Susțin și apreciez deschiderea ministerului de resort și consider că o bună colaborare cu Parlamentul este esențială, producând funcționalitate, operativitate și o bună dezvoltarea în acest domeniu.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.