Dental Alliance

M-am întâlnit vineri, cu mai mulţi silvicultori din judeţ pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă aceştia şi care sunt soluţiile la problemele acestora.

0
YRY Residence

Go Padel Roman

Alături de mine a fost directorul Romsilva, domnul Marius Dan Sîiulescu, alături de care le-am transmis toată susţinerea mea oamenilor de afaceri din domeniul silvic nemţeni şi i-am asigurat că toate propunerile acestora vor ajunge pe masa factorilor de decizie de la nivel central, astfel încât să fie luate urgent măsurile care se impun.
Pe de altă parte, am transmis că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ şi în parteneriat cu primarii nemţeni mă voi implica pentru a-i sprijini.
În acest sens, i-am anunţat că vom înfiinţa centre zonale pentru consultanţă în atragerea de fonduri europene.
Astfel, vom sprijini silvicultorii să se asocieze în diverse proiecte astfel încât să poată accesa fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea unor capacităţi de producţie în domeniul silvic.
Sunt convins că acest lucru se poate realiza pentru că silvicultorii nemţeni sunt oameni muncitori, harnici şi care îşi iubesc meseria.
Noi, Partidul Naţional Liberal Neamţ, ştim să apreciem munca silvicultorilor nemţeni şi ne dorim ca aceştia să își dezvolte afacerile și să crească numărul locurilor de muncă în domeniu.
Comandat de PNL, Filiala Neamț, CMF:21240015

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.