Mesaj de condoleanțe pentru familia unui militar din Batalionul 25 Geniu, garnizoana Roman
Cu profundă tristețe, ne luăm rămas bun de la colegul nostru, caporalul clasa a II-a OLARIU Florin-Eugen, care a decedat în data de 07.07.2020.
Militarul avea 49 de ani, era căsătorit și avea un băiat.
După satisfacerea stagiului militar, ca șofer, în arma auto, a intrat în rândul personalului activ, ca militar angajat pe bază de contract, începând cu 01.09.1992, la Batalionul 25 Geniu, în garnizoana Roman, în funcția de șofer la compania drumuri-poduri.
A fost loial aceleiași unități militare cu indicativul 01147 și armei auto, îndeplinind pe parcursul carierei de 28 de ani, funcții specifice acestei arme în cadrul Batalionului 25 Geniu și a Batalionului 43 Aprovizionare și Transport „Roman I Mușat”.
În toate activitățile la care a participat a fost apreciat pentru profesionalism și seriozitate de către șefii și colegii săi, primind doar calificative foarte bune sau excepționale.
Pentru merite deosebite, a promovat în carieră până la gradul de caporal clasa a II-a și a fost deseori recompensat de comanda unității.
A fost decorat cu Semnul onorific “În Serviciul Patriei” , succesiv, pentru 15, 20 și 25 de ani de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională.
Cap.II Olariu Florin-Eugen a fost un camarad desebit și dispariția sa ne aduce tristețe nouă, tuturor colegilor.
Suntem alături de familia îndoliată și transmitem condoleanțe tuturor celor apropiați.
DUMNEZEU SĂ ÎL ODIHNEASCĂ ÎN PACE!