Noi toţi cei care tresărim ori de câte ori se pronunţă numele orașului Roman suntem o mare familie
Anul acesta, pe 30 martie, se împlinesc 626 de ani de la prima atestare documentară a orașului Roman, oraș în care ne-am născut și format cei mai mulți dintre noi, în vreme ce alții au devenit romașcani prin adopție, la vârste mai mari, și asta pentru că s-au îndrăgostit de Roman.
Orașul nostru drag, veche cetate mușatină, este de fapt moștenirea lăsată de înaintașii noștri, locul unde părinții noștri au clădit un cămin, o familie, unde au muncit și și-au trăit viața cu demnitate.
Fiecare dintre noi are un colţ sub soare, un petec de pământ care mereu ne va rămîne în suflet. Spre acel loc mereu ne va trage gândul si ne vor stărui paşii. Acel loc se numește pentru noi: Roman.
Astăzi, cu toții ne dorim ca orașul nostru să devină pe zi ce trece mai curat, mai verde, mai comod, mai modern. Adică să ajungă tot mai aproape de capitalele europene şi de spaţiul european. Împreună ne confruntăm zilnic cu numeroase provocări, cu greutăţi, dar, tot împreună, vom duce treaba la bun sfârşit. Vrem ca tinerii noştri să rămână în Roman, iar cei plecați să se întoarcă să-şi formeze familii aici şi nu în altă parte.
Dacă privim în urmă, observăm că în oraşul nostru s-au făcut multe, dacă ne uităm înainte, realizăm că mai sunt și mai multe de făcut.
De ziua Romanului, ne dorim să învăţăm să ne iubim mai mult oraşul şi să încercăm să facem mai mult pentru el, împreună!
La mulți ani Roman, la mulți ani romașcani!
Biroul de presă al Organizației PSD Roman