Prefect Adrian Niță: Am inițiat un grup de asistență tehnică pentru autoritățile care au de implementat proiecte
„Primarii vor avea un sprijin real în implementarea de proiecte în localitățile pe care le conduc și vor fi susținuți de specialiști! Am emis un ordin pentru constituirea GAT, organism format din reprezentanți ai Inspectoratului Județean în Construcții, DSP, APM, Apelor Române, Direcției Județene pentru Cultură Neamț, ISU, Direcției Județene pentru Agricultură, Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Consiliului Județean, Secției Drumuri Naționale, Companiei Apa Serv, Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Inspectoratului Școlar Județean Neamț, societăților Delgaz Grig și Telekom.
GAT a fost înființat cu scopul de a sprijini administrațiile publice pentru a obține avizele și autorizațiile necesare depunerii și implementării în timp util a proiectelor finanțate din fonduri europene și guvernamentale, respectiv a programelor de finanțare aferente Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, a Programului Național de Investiții Anghel Saligny și a proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență. Sunt convins că în noile condiții, primăriile din Neamț își vor îmbunătăți gradul de absorbție a fondurilor destinate autorităților administrației publice și vor îndeplini prioritățile și obiectivele principale incluse în Programul de Guvernare 2021-2024, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 42 din 2021“, a declarat Vasile-Adrian Niță, prefectul județului Neamț.
Prefectul va fi coordonator al Grupului pentru Asistență Tehnică. Membrii GAT se vor întâlni lunar și vor analiza tot ceea ce înseamnă posibilitate de atragere de investiții. De asemenea, se vor implica în pregătirea documentațiilor și în supravegherea proiectelor, astfel încât să nu existe întârzieri în derularea lor, indiferent de domeniul în care se implementează.