Dental Alliance

July 27, 2024

Prejudiciu de aproximativ 6.350.000 de lei în Neamț

0
YRY Residence

Go Padel Roman

La data de 14 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Neamț, în două cauze privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, respectiv uz de fals și fals în declarații.

Din cercetări s-a reținut faptul că o societate comercială, din județul Neamț, cu obiect de activitate în domeniul valorificării componentelor provenite din dezmembrări auto, ar fi comercializat componente provenite din dezmembrări, fără înregistrarea acestora în evidența contabilă.

Totodată, un alt operator economic, cu obiect de activitate transport de persoane, nu ar fi înregistrat în contabilitate veniturile obținute în urma depunerii la instituția publică competentă a deconturilor privind obtinerea diferenței de 50% din tariful de transport de pensionari.

Prejudiciul total cauzat în ambele dosare penale este de aproximativ 6.350.000 de lei.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi prezumţia de nevinovăţie.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.