Preotul Ioan Antoci, acum călugărul Nicolae

Unul din oamenii cei mai ”curați”, care au purtat haina preoțească la Roman a ales să-și trăiască ultimii ani de viață în chilia Mănăstirii Chiajna, de lângă București. Preot misionar la Spitalul Municipal de Urgență  Roman, cel care a acordat asistență religioasă multor bolnavi și a contribuit la ridicarea multor lăcașuri de închinăciune din Roman, a ales să se călugărească, după moartea celei care i-a fost tovarășă de viață. Ion Antoci  a primit binecuvântarea arhierească a PS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului pentru a ieși din Eparhia Romanului și a intra în Eparhia Bucureștiului, în jurisdicția canonică a căreia se află Mănăstirea Chiajna, acolo unde preotul romașcan va fi ”ras în monahism”, în ziua de 6 decembrie și va purta numele de Nicolae.

Aflat în mașina care-l ducea la Mănăstirea Chiajna, undeva pe șoseaua de centură a Bucureștiului, mai mult intuind întrebările ce i-au fost puse de redactorul roman24, din cauza zgomotului infernal, preotul Ion Antoci, a rezumat decizia sa de a se călugări, aceasta fiind legată de pierderea, anul trecut, în Ziua de Sfântul Nicolae, a preotesei, prezbitera Elena. Rezumând activitatea sa de 33 de ani la Arhiepiscopia Romanului, din care 21 de ani ca preot misionar la Spitalul Roman, preotul romașcan, ajuns la vârsta de 63 de ani,  spune  că voia lui Dumnezeu a fost să nu fi trăit degeaba pe acest pământ.

Secretarul Protopopiatului Roman, preotul Mario Doro Ciucanu, vorbește cu mult respect despre activitatea preotului Ion Antoci, în cei 33 de ani de ”zidiri” în cadrul Protopopiatului Roman. Născut la 14 februarie 1955 la Cotul Vameș, fiind al patrulea dintre cei șase copii ai familiei Antoci, absolvent al Școlii Profesionale de la Liceului Industrial Nr.3 și al Colegiului ”Miron Costin” Roman, a absolvit Școala de Maiștri Militari de la Pitești, Facultatea de Teologie din Iași și a urmat cursuri post-liceale de teologie la București. Căsătorit în 1978 cu Elena, a avut 3 copii minunați și are un nepot.

Secretarul Protopopiatului Roman vorbește despre ceea ce i-a rezervat viața călugărului Nicolae: muncă și iar muncă pentru că s-a ridicat de jos, între 1971 și 1988 fiind, rând pe rând,  muncitor la serele Primăriei, electrician la Întreprinderea de Prefabricate, maistru auto într-o unitate militară din Roman, mecanic auto la un service, șofer la Episcopie, administrator la Fabrica de Lumânări, profesor de religie, preot slujitor la Biserica din Traian și 21 de ani preot misionar la Spitalul Municipal de Urgență Roman.

Secretarul Protopopiatului Roman a trecut în revistă și contribuția preotului romașcan la edificarea de lăcașuri de închinăciune: Biserica ”Sfântul Vasile cel Mare” din curtea Spitalului Roman, a paraclisului ”Izvorul Tămăduirii” de la Spital, a pracliselor de la Școala Specială, de la Spitalul de Psihiatrie, a celui de la Detașamentul de pompieri, precum și a eforturilor sale de consolidare a Bisericii ”Precista Mare”, a construirii unui paraclis pentru elevii Seminarului Teologic Ortodox, în curtea Bisericii Armenești,contribuția la construirea Mănăstirii ”Măgura Ocnei” și sprijinul la ridicarea Bisericii din Cotu Vameș. A înființat și sprijinit activitățile cultural-filantropice ale Asociației creștine ”Capadochia”.

În opinia preotului secretar al Protopopiatului Roman, decizia preotului Ion Antoci de a se călugări a survenit ca urmare a pierderii preotesei Elena, care a murit anul trecut, în Ziua de Sfântul Nicolae, gest pe care preotul secretar îl consideră un câștig pentru viața monahală de la Mănăstirea Chiajna.

Am apelat la memoria Internetului și am aflat lucruri pe care puțini le știu, de tipul acelora din ciclul ”Viața bate filmul!”. Părintele Ion Antoci, de azi călugărul Nicolae, confirmă faptul că a pornit în viață de jos, lucru pe care nu l-a ascuns niciodată, ci dimpotrivă… Într-un excelent reportaj, apărut în presa locală sub semnătura Cosette Zanocea, părintele ”s-a spovedit” în fața microfonului și a făcut publice lucruri intime din viața sa, pe care doar cei apropiați lui le cunoașteau. Conform mărturisirilor sale, la vârsta de 16 ani, călugărul de azi sădea flori în fața Primăriei, iar în 1981 lucra într-un service. La 16 ani a lucrat, conform confesiunilor sale, la sere, ca muncitor necalificat, pentru a se putea întreține, din cauza faptului că tatăl său suferise un accident vascular. A lucrat apoi ca paznic la ISCIR, în locul tatălui său, care așa cum mărturisește a fost toată viața un model pentru el. Bătrânul era invalid de război și a refuzat pensia, susținându-și familia din salariul de paznic de noapte. Preotul l-a admirat totdeauna pentru că, invalid de război, fiind trecea într-un picior, în fiecare noapte puntea spre Cotu Vameș, pentru a ajunge acasă, lângă familia numeroasă  pe care a întreținut-o, cu demnitate, din veniturile sale de paznic. Și viitorul preot, care a îmbrăcat tranzitoriu și haina militară, a povestit parcursul său profesional: a urmat cursurile unei școli profesionale, așa cum făceau cei ”din clasa de jos”, în acele vremuri. A lucrat o vreme ca electrician, în 1974 fiind admis la Școala de Maiștri Militari din Pitești, haină pe care a purtat-o până 1981.

Preotul poveștește un alt episod de viață reală, cu multă sinceritate, legat de o tentativă a sa de a evada dintr-un mediu cazon pentru care nu era făcut, un episod legat încercarea de trecere frauduloasă a frontierei, în 1981, în Vinerea Mare, când a plecat pe bicicletă la Vaslui, de acolo cu trenul la București și de aici cu avionul la Oradea, în încercarea de a fugi în Occident. Reținut de Poliția maghiară a fost prezentat Tribunalului Militar din Cluj, fiind condamnat pentru trecerea frauduloasă a frontierei la 3 ani de închisoare. Norocul său a fost faptul că Ceaușescu a semnat un decret de grațiere, în care s-a încadrat și fapta sa, astfel încât în 27 august a aceluiași an se afla acasă, la Cotul Vameș, alături de soția sa, pentru a aniversa 3 ani de căsnicie. A urmat apoi, evident, trecerea sa în rezervă și semnul de la Dumnezeu că trebuie s-o ia de la capăt.

Ajuns la Mănăstire, viitorul preot se ruga la Dumnezeu să fie reprimit în Armată, însă Dumnezeu nu i-a ascultat ruga, ci i-a călăuzit pașii spre biserică. Au urmat cinci ani grei, cei mai grei din viața sa, așa cum îi rememorează astăzi, când era hărțuit de Securitate și nu-și găsea nici o slujbă, pentru a-și întreține familia. După rugi fierbinți în singurătate, fostul maistru militar a reușit să se angajeze, așa cum povestește, ca muncitor necalificat într-un service, unde a rămas 7 ani. Aici viața i-a mai întins o altă cursă. Una din roțile mașinii care-l ducea pe secretarul de Partid la Piatra Neamț a sărit de pe butuc și a fost acuzat de atentat, pentru că el era cel care lucrase la echilibrarea mașinii. După memorii peste memorii, la cabinetul lui Ceaușescu, i s-a aprobat reîntoarcerea în Armată, care însă n-a mai avut loc, din cauza faptului că cei de la Securitate au aflat că, între timp, tânărul Ioan Antoci, urmase școala de cântăreți bisericești. Privind lucrurile retrospectiv călugărul de azi, Nicolae, crede că la mijloc a fost doar ”Voia lui Dumnezeu”, care i-a hotărât destinul, așa încât în 1988 a fost angajat ca șofer la Episcopie, apoi administrator, iar pe 6 decembrie 1988, la slujba de Sfântul Nicolae, la hramul bisericii din Moldoveni, Episcopul Eftimie, pe care Ion Antoci l-a venerat întreaga sa viață, l-a numit ipodiacon, funcție pe care a deținut-o 7 ani.

Și acesta i-a mai întărit și convingerea că toate pe lumea asta se fac numai cu voia lui Dumnezeu. Ion Antoci povestește și cum a ajuns să ia decizia de a se face preot, târziu, foarte târziu, după ce viața ”l-a mai încercat” o dată, atunci când l-a făcut să treacă și prin cumpene legate de sănătatea sa. În 1992 când s-a întors de la înmormântarea surorii sale și a duhovnicului său, Veniamin, a luat decizia să urmeze Calea Domnului și așa a ajuns să se înscrie la cursurile Facultății de Teologie din Iași, pe care a început-o la vârsta de 37 de ani. După Revoluție a predat apoi religia în mai multe școli din Roman și zonă, după ce a urmat cursuri de pedagogie, pentru ca în 1995 să fie hirotonit preot la Parohia ortodoxă din Traian. Avea atunci 40 de ani și era tată a doi băieți minunați, pe care, împreună cu soția i-a crescut cu ceea ce românii spun a fi ”frica de Dumnezeu”.

Scenaristul Ioan Antoci

Cel mai mare dintre băieți, Ioan Antoci, a absolvit Facultatea de Teologie, a făcut un master în Istoria Religilor și a urmat cursuri de cinematografie. A fost cel care a realizat scenariul filmului de lung metraj ”Câinele japonez”, regizat de Tudor Cristian Jurgiu, film care a cîștigat la Cannes, în 2009,  ”Premiul pentru cel mai bun scenariu de film din Europa Centrală și de Est” și a fost, propunerea României pentru Premiile ”Oscar”, rolul principal în film fiind interpretat de actorul Victor Rebengiuc, film care a primit premii și la Festivalul Internațional al Filmului de la Varșovia. Florin, fiul mijlociu, a fost șef de promoție la Colegiul Național ”Roman-Vodă” și a Terminat Facultatea de Informatică, fiind în prezent patron al unei firme de IT în București. Mezina, Teodora, lucrează și ea la o firmă multinațională din București. Ioan Antoci are și un nepot, de la fiul cel mare. Toate aceste lucruri, alături de pierderea soției, l-au determinat pe preotul Ioan Antoci să se călugărească.

Ca preot misionar la Spitalul de Urgență Roman  și-a câștigat pentru veșnicie prețuirea colegilor săi, pentru tot ceea ce a făcut în viață, cu bune, cu rele, și mai spuned că preotul Ioan Antoci, merită respectul societății. Secretarul Protopopiatului Roman, preotul Mario Doro Ciurcanu subliniază și meritele preotului Ion Antoci, care a scos din Spitalul Roman avortul, câștigînd bătălia cu viața.