Sicriul in care se odihneste Minodora Ursachi / sursa foto: inroman.ro

Sicriul purtând corpul neînsuflețit a muzeografei Minodora Ursachi, cea care, în urmă cu șase decenii, a pus bazele Muzeului de Artă Roman, a fost adus acasă și depus pentru 24 de ore în sala în care muzeografa a vernisat sute de expoziții, a organizat zeci de conferințe, a lansat sute de cărți.

Și la doar două zile de la cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni- Ziua Națională a României, muzeografa Minodora Ursachi, care și-a găsit sfârșitul la zeci de mii de kilometri de țară, într-un spital din Statele Unite ale Americii, a făcut un gest de patriotism sublim: acela de a lăsa ”cu limbă de moarte”, să fie îngropată ”acasă”, în huma  din care a văzut lumina zilei,  în urmă cu exact 83 de ani. Aici, la Roman, unde soțul acesteia, Vasile Ursachi, părintele muzeografiei romașcane, să poată trece să-i aprindă o lumânare și să-i pună la mormânt o floare. Acesta este un mod de a defini ideea de patriotism adevărat și nu doar unul de paradă, scos și afișat o dată pe an la 1 Decembrie.

Am să trec, fugitiv,  peste faptul că Minodora Ursachi ar mai fi putut să trăiască pentru că, în cazul în care un medic romașcan nu i-ar fi tratat cu prea mare ușurință simptomele bolii necruțătoare, care i-a pus capăt zilelelor și n-ar fi trimis-o mult prea târziu într-un centru universitar, pentru a fi diagnosticată corect, Minodora Ursachi ar fi putut fi salvată. După încercări zadarnice de a fi tratată în țară, Minodora Ursachi a fost dusă peste Ocean, pentru a fi îngrijită de fiica sa, Viorica, și de nepoții acesteia, medici, pe care i-a iubit ca pe ochii din cap.

S-a încercat tot ce era nou în domeniul oncologiei, dar organismul său n-a mai răspuns nici la tratamente de ultimă generație. Și, în ziua de 18 noiembrie, ”Domna Artei Romașcane” s-a stins din viață,  într-un spital american, în brațele soțului ei, Vasile Ursachi, și l-a implorat s-o aducă în țară, aici, la Roman, pentru ”a-și trăi”  somnul de veci în Cimitirul ”Eternitatea”, pentru a fi împreună și dincolo de viața pământeană, efemeră. Ce gest sublim de patriotism! Și am mai aflat un lucru deosebit: anul acesta, soții Ursachi ar fi trebuit să sărbătorească șase decenii de căsnicie. Dar iată că destinul implacabil a făcut să nu fie așa.

Dar impresionant este faptul că  în cele 24 de ore, aici în ”casa sufletului său”-Muzeul de Artă, pe la catafalcul său au trecut, în ciuda unei ploi sâcâitoare, despre care în popor se spune că e semn că cea aflată în coșciug regretă plecarea din această lume, zeci de prieteni și sute de romașcani, care au prețuit-o și venerat-o în prodigioasa sa activitate, au trecut să-și ia rămas bun de la ea.

Și de apreciat este și faptul că cei care au ucenicit pe lângă soții Ursachi, colegii lor, mobilizați de soții Mihaela și Adrian Ciobanu, cei care au preluat conducerea destinelor muzeului romașcan, și au făcut legământ să ducă mai departe visul lor de a transforma muzeele romașcane, în instituții de cultură puternice, s-au zbătut, fiecare în felul său, să ajute ca ultimele clipe ale trecerii pe acest pământ ale Minodorei Ursachi, să fie cât mai creștinești, în spiritul tradiției strămoșești în care ne-am născut și am trăit.

 

Cartea in care sute de oameni au lasat un mesaj in amintirea Minodorei Ursachi / sursa foto: inroman.ro

Și astfel clipele dinainte de ”Marea Trecere” spre ”un Dincolo”- despre  care nu știm prea multe- ale Minodorei Ursachi au fost altfel. Și Minodora Ursachi, de nerecunoscut, după lunga și greaua suferință cu care s-a confruntat timp de un an, a putut asista, ”la ultimul vernisaj” unde,  toți cei care au venit la ultima întâlnire cu muzeografa, au putut  să-i mai spună ”adio, Mare Doamnă a Artei Romașcane!, fii sigură că toți cei care te-au cunoscut și prețuit pentru faptele tale nu te vor uita NICIODATĂ!

Duminică, 3 decembrie, la căpătâiul acesteia a venit și PS Ioachim Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a oficiat o slujbă de ”ridicare a stâlpilor” și l-a îmbărbătat pe Vasile Ursachi, cel care a făcut parte din Adunarea Națională Bisericească. Și l-a încurajat pe Vasile Ursachi, răvășit de durerea despărțirii de cea care timp de șase decenii i-a stat alături în toate proiectele și, împreună au ”zămislit” muzeografia romașcană. Și înaltul prelat a reamintit perceptele biblice ale filosofiei despre viață și moarte ale creștinismului și despre întoarcerea omului în țărâna din care a fost zămislit.

Luni, 4 decembrie, slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de preoți: dr.Florin Țuscanu, preotul paroh Ionel Gherasimescu și preotul slujitor de la Parohia ”Sfântul Gheorghe”, precum și de preotul Maxim, directorul Școlii ”Alexandru Ioan Cuza”.

Timp de o oră, la căpătâiul Minodorei Ursachi a avut loc un moment ”In Memoriam”, în care a fost evocată personalitatea Minodorei Ursachi, de către muzeografa Mihaela Ciobanu, de către viceprimarul Roxana Iorga, de către colega ei de facultate, muzeografa Antonescu, de la Muzeul din Bacău, aflată la venerabila vârstă de 85 de ani, care a evocat începuturile de drum, când la Bacău și Roman, două familii entuziaste de tineri: Antonescu la Bacău și Ursachi la Roman au pornit misiunea nobilă de întemeiere a școlii muzeale din cele două orașe importante ale Moldovei: Bacău și Roman.

Au mai evocat figura Minodorei Ursachi, Emilia Țuțuianu Dospinescu, cea care i-a editat cele trei cărți ale Minodorei Ursachi, despre cultura romașcană. Au mai vorbit despre personalitatea Minodorei Ursachi: jurnalista Flora Ordean, directoarea Bibliotecii Municipale ”George Rdau Melidon”, Cristina Panaite, și ”Academnicianul” Culturii Romașcane, Gheorghe A.M.Ciobanu, efectiv răvășit de moartea Minodorei Ursachi, alături de care de-a lungul celor șase decenii a susținut sute de activități culturale: vernisaje ale expoziților deschise la Muzeul de Artă, lansări de carte, conferințe și audiții muzicale. Și cei prezenți la ”ultimul vernisaj” al Minodorei Ursache, au izbucnit într-un ropot de aplauze, în momentul în care sicriul conținând corpul neînsuflețit al celei care a fost Minodora Ursachi, a fost scos pentru a fi condus pe ultimul drum, spre locul de veșnică odihnă, în cavoul familiei din Cimitirul ”Eternitatea”. Și cei  prezenți au asigurat-o că nu o vor uita, în primul rând pentru că  faptele sale vorbesc pentru ea și acestea se materializează în colecțiile Muzeului de Artă Roman, pe care l-a  întemeiat din nimic și l-a făcut să fie ceea ce este astăzi: o casă a artelor, a culturii adevărate, a lucrului temeinic și bine făcut. Și toți, la unison,  toți cei care au cunoscut-o și prețuit-o i-au spus, ceea ce convențional se spune în asemenea ocazii dramatice ale despărțirii de viața pământeană: ”Fie-ți țărâna ușoară, dragă prietenă!” (Flora ORDEAN / sursa foto: inroman.ro)