Dental Alliance
March 29, 2024

Primăria municipiului Roman a obținut locul al III-lea la secțiunea ”Abordări manageriale pentru eficiență și eficacitate”

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Municipiul Roman se numără printre câştigătorii celei de-a XII-a ediţii a Competiţiei celor mai bune practici din administraţia publică din România. Organizată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, competiția a reunit proiecte cu cele mai bune exemple de bună practică din administrație, fiind acordate nouă premii şi trei menţiuni. Primăria municipiului Roman a obținut locul al III-lea la secțiunea ”Abordări manageriale pentru eficiență și eficacitate”, primul loc fiind ocupat de Primăria municipiului Cluj Napoca, iar cel de-al doilea – de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6, București. Este o mândrie pentru mine, ca primar, dar și ca simplu cetățean al Romanului, că, din nou, eforturile echipei din administrație sunt recunoscute la nivel național și oferite ca exemplu de bună practică pentru alte instituții. Implementăm cât mai multe proiecte și programe, astfel încât administrația să devină un partener real al comunității, iar relația Primărie – cetățeni să fie una deschisă spre identificarea de soluții noi și rapide pentru rezolvarea problemelor.

Lucian Micu

Primar, Municipiul Roman

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.