Dental Alliance

Recomandările polițiștilor de Ziua Europeană de Prevenirea Furturilor din Locuințe

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenirea a Criminalității (EUCPN), în anul 2019 a fost lansat, la nivel european, conceptul  Ziua Europeană de prevenirea a furturilor din locuințe, celebrată în acest an în data de 21 iunie 2023.

Conceptul se fundamentează pe importanța conștientizării de către cetățeni a necesității adoptării unei atitudini prudente în raport cu locuința și bunurile proprii, precum și a consecințelor neluării unor măsuri preventive fundamentale. Acesta își propune să aducă în atenție modurile de operare cel mai frecvent utilizate de hoți, precum și principalele măsuri de siguranță pentru protejarea locuinței și a bunurilor personale.

Fiecare cetățean consideră locuința ca fiind zona în care simte cel mai mare grad de siguranța. Astfel, orice tulburare fără drept a proprietății generează o stare de disconfort, de multe ori fără o legătură directă cu prejudiciul de natură patrimonială cauzat, ci cu însăși încălcarea acestui spațiu intim de securitate personală.

Anul acesta, campania preventivă abordează costurile unei locuințe sigure, sau mai exact cât anume costă să îți știi casa în siguranță subliniind faptul că  spargerile pot fi prevenite și nu trebuie să fie neapărat costisitoare aplicarea acestor măsuri!

Campania #StopDomesticBurglaries/ Stop furturilor din locuință constă într-un videoclip care explică cetățenilor care sunt măsurile cele mai eficiente pentru a preveni spargerile și pentru a oferi cel mai bun raport calitate-preț.

Cercetările arată în mod clar eficiența încuietorilor îmbunătățite a ferestrelor și ușilor sau a luminilor externe care se aprind atunci când senzorii lor observă mișcarea și fulgerele interne pe un temporizator.

Aceste măsuri scad riscul de victimizare în ceea ce privește furturile din locuințe.

Protejați-vă locuința urmând 4 pași simpli:

  1. Încuietori solide pentru uși
  2. Ferestre securizate anti efracție.
  3. Iluminare exterioară cu senzori de mișcare
  4. Iluminare interioară cu întrerupătoare inteligente.

CASA SIGURĂ  – VACANȚĂ FĂRĂ GRIJI

Fii cu un pas înaintea hoților!

  • Fa-ți o listă de control cu toate măsurile de siguranța posibile și verifică-le înainte de plecarea în vacanță;
  • Când lipsești de acasă, asigură-te ca toate ușile și ferestrele sunt încuiate;
  • În cazul în care lipsești o perioada mai lungă de timp, roagă-ți prietenii sau vecinii apropiați să treacă pe la tine, să ridice corespondența;
  • achiziționați întrerupătoare care, la diverse intervale de timp, aprind şi sting automat lumina;
  • Instalează un sistem de alarmare în locuința.

ȘI LUMEA VIRTUALĂ ESTE PARTE DIN VIAȚA NOASTRĂ

CE ȘI CÂT SPUN DESPRE MINE ONLINE DETERMINĂ VICTIMIZAREA MEA!

  • Atunci când plecați pentru o perioada mai lungă de acasă, nu faceți acest lucru public pe internet;
  • Nu va transformați conturile de pe rețelele de socializare în surse de informații pentru infractori. Faceți-le inaccesibile pentru persoane necunoscute și manifestați o atenție sporită la datele personale și fotografiile pe care le postați;
  • Evitați prieteniile cu persoane pe care nu le cunoașteți în realitate și nu dezvăluiți date despre dumneavoastră celor pe care „i-ați întâlnit” doar în mediul online.

DACA LOCUIEȘTI LA BLOC

  • Încuietoarea de la ușa locuinței trebuie să nu permită accesul, din exterior, la  șuruburile de prindere, iar butucul yalei să fie complet introdus în corpul ușii, pentru a evita prinderea și ruperea lui;
  • Ușa de acces să fie dintr-un material rezistent la solicitări mecanice şi termice;
  • Daca locuiești la parter sau la etajul 1, grilajele de la ferestre îi descurajează pe hoți.
  • Interfon la intrarea în scară pentru controlul accesului persoanelor în imobil;
  • Ușile de la subsol, terase sau intrările suplimentare asigurate;
  • O bună iluminare pe holul blocului;
  • Sistem de alarmă conectat la dispeceratul unei firma de pază.

DACA LOCUIEȘTI LA CASA, POȚI OPTA PENTRU

  • sistem de  supraveghere video exterior sau de protecție perimetrală pentru înregistrarea oricărei activități desfășurată în curtea casei şi care vă avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine;
  • dispozitiv de iluminare cu senzori de mișcare.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.