Dental Alliance
April 19, 2024

Senator Dan Manoliu: Legislația Achizițiilor Publice simplificată, investițiile accelerate!

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Prin modificarea Legii achiziţiilor publice Guvernul a făcut un pas important în deblocarea investiţiilor pentru dezvoltarea României. O măsură aşteptată cu mare interes de autorităţile locale, județene, de investitori şi de toți cetăţenii de bună credință care îşi doresc investiţii în  România.

În ședința de Guvern din data de 8 iunie 2018 a fost adoptată o hotărâre privind normele metodologice referitoare la domeniul achiziţiilor publice. Prin acest act se produce o simplificare, o debirocratizare, o clarificare a procedurilor, astfel încât, să fie eliminate blocajele din domeniul achiziţiilor publice. Hotărârea adoptată a încheiat procesul de simplificare şi debirocratizare în domeniul achiziţiilor publice, început de Guvern.

Ordonanța de urgență privind achizițiile publice a propus modificarea şi completarea unor legi cu impact în domeniul achiziţiilor publice, scopul modificărilor fiind clar acela de a simplifica, clarifica şi corela unele prevederi, precum şi de a reduce termenele în procesul de atribuire a contractelor publice. Asta înseamnă clar, accelerarea investițiilor. Primarii sunt acum mulțumiți și au început să deblocheze proiectele atât de necesare pentru comunitățile pe care le reprezintă fiecare.  

Legea achizițiilor publice a fost modificată substanțial  în așa fel încât să fie eliminat blocajul unor proiecte, cauzat de diverse prevederi ale acestei legi, cele mai grave fiind contestațiile care blochează unele proiecte de investiții și 3-4 ani de zile.  Controlul Curţii de Conturi se va realiza ex-post, după atribuire şi se va elimina dublul control şi deciziile contradictorii între autorităţile statului. După semnarea contractului de achiziţie singura autoritate care va mai controla legalitatea atribuirii va fi Curtea de Conturi. Nu se mai irosește timpul pentru reluarea procedurilor de atribuire în cazul unor modificări neesențiale ale contractelor de achiziție. Se reduce astfel numărul contestațiilor care pot bloca începerea derulării contractului. Implicit se scurtează timpul pentru atribuirea contractului de achiziție.

Pentru achiziţiile directe mici, este de acum posibilă încheierea de contracte fără publicarea prealabilă în SEAP a anunţului şi documentaţiei.

Ordonanţa de urgenţă adoptată a avut în vedere corelarea, inclusiv în sensul urmărit de legislaţia europeană, şi clarificarea prevederilor din cele trei legi – Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, precum şi Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, întrucât anumite prevederi ale acestora au fost modificate pe parcursul procesului de adoptare în Parlament.

Ca element de noutate, vorbim de crearea cadrului legal care va permite, ulterior, prin detalierea în legislaţia secundară, încheierea de contracte fără publicarea anunţului şi documentaţiei. Este vorba aici despre achiziţiile directe mici realizate de autorităţile contractante, în cazul cărora utilizarea platformei electronice actuale s-a dovedit a nu aduce eficienţă.

Trebuie menționat și faptul că se va înfiinţa Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate, unde se vor cumpăra produsele necesare pentru toate autorităţile publice. Astfel,  se termină haosul cu diferenţele dintre preţurile de achiziţie pentru aceleaşi produse, cumpărate în locuri diferite, şi în acelaşi timp, va scădea preţul de achiziţie, pentru că se va negocia un volum mare de produse, deci vom face economii importante la buget.

Un alt beneficiu de care putem discuta, evitarea situațiilor în care firme care au câștigat lucrări, să nu le mai execute din cauză că “au probleme”, iar companiile neserioase să poată fi puse pe o așa zisă lista neagră.

Să nu uităm că procesul de absorbție a fondurilor europene a fost mereu îngreunat de vechea lege a achizițiilor publice, acest lucru nu mai putea continua, România  are un istoric bun în absorbția fondurilor europene și trendul trebuie continuat. România avea nevoie de o nouă lege a achizițiilor publice, deoarece, în vechea formă a legii, din cauza contestațiilor, edilii așteptau ani de zile până la ordinul de începere al unui proiect. În condițiile astea se pierdeau banii și nu eram deloc eficienți.

Pentru dezvoltarea României, aveam nevoie de toate aceste modificări!

Senator PSD Dan Manoliu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.