Dental Alliance

Alegeri 2024

November 25, 2024

Ultimele lucrări la complexul de la Dragomirești pentru pacienții de la Războieni

0

Complexul de Servicii pentru Persoane Adulte cu Probleme Neuropsihice care se realizează în comuna Dragomirești va fi deschis în scurt timp. Acesta va fi o extensie a Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Războieni și va găzdui atât o parte din asistații respectivei unități, cât și pe cei de la CIA Roman. 

Valoarea totală a investiției este de 16 milioane de lei, bani cu care se realizează șapte case pentru cazarea asistaților, un corp central (spitalul, bucătăria, sala de mese și sala de activități), un corp administrativ și o clădire anexă. Clădirile vor fi pavilionare și vor include toate funcțiunile principale necesare serviciilor medicale, administrative, de cazare, etc.

„Avem în vedere crearea unui spațiu care să asigure beneficiarilor de servicii condiții cât mai bune de viață. Vom acorda, prin specialiștii care își vor desfășura activitatea la Dragomirești, o atenție deosebită nevoilor fiecărui asistat în parte. În jurul fiecărei construcții vor fi amenajate spații verzi și căi de acces. La finalizarea acestui proiect se vor crea circa 100 de noi locuri de muncă. 

Prin acest proiect, Consiliul Județean Neamț urmărește îndeplinirea standardelor de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor adulte cu handicap, precum și implementarea Programului de interes național «Înființarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi și pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate»“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.