Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat în Neamț

La ora 07:00 prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în satul Bistricioara din comuna Ceahlău.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului, SAJ și IPJ.
Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat după ce a lovit un cap de pod.
La sosirea pompierilor toate persoanele erau ieșite din microbuz.
Trei persoane au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului însă doar un bărbat de aproximativ 35 de ani a fost transportat la spital.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.