(VIDEO) Laurențiu Dan Leoreanu : Educaţia naţională este în colaps, e a treia, deja, intervenţie de la tribuna Camerei Deputaților
E a treia, deja, intervenţie de la tribuna Camerei Deputaților, a treia declaraţie politică pe domeniul educaţiei, pe rezultatele de la simularea examenelor naţionale. Ceea ce arată că, într-adevăr, educaţia naţională este în colaps!
De altfel, rezultatele arată foarte clar. Puţin peste 50% dintre elevi au obţinut note de 5 şi peste 5 – 53% la clasa a VIII-a, 52% la clasa a VII-a.
De altfel, statisticile, din ultima perioadă, veneau şi pregăteau aceste rezultate, pentru că deja se arată că 40% din elevii români sunt într-un grad ridicat de analfabetism funcţional, în sensul în care nu înţeleg un text la prima citire, nu pot face deducţii simple, logice.
De asemenea, România este într-un top al ruşinii privind abandonul şcolar – pe locul trei. În mediul rural avem chiar rata abandonului până la 30%. Lucruri foarte grave şi despre care ministrul Andronescu nu vorbeşte, ci, văzând rezultatele de la simulări, atrage atenţia elevilor să se pregătească mai bine, profesorilor, să fie mai atenţi, conducerilor unităţilor şcolare, să fie mai aplicate, părinţilor, să se preocupe de elevi; şi Guvernul, Ministerul Educaţiei – flower-power. Niciun fel de preocupare, niciun fel de atenţie, niciun fel de program pentru a putea întări instruirea, educaţia, în unităţile şcolare; în continuare, birocraţie la maximum.
Doamnă ministru, daţi-le profesorilor să facă hârtii, să facă dosare, să facă bibliorafturi, să se înfunde în pădurile frumos stivuite, prin secretariate, prin arhive, prin cancelarii, prin cabinetele metodice!
Daţi-le să se afunde în hârtii, să facă tot felul de statistici, în loc să aibă o preocupare către activitatea instructiv-educativă propriu-zisă!
Într-adevăr, învăţământul şcolar este mai birocratizat ca niciodată.
Într-adevăr, activitatea Ministerului Educaţiei este una de suprafaţă, care a adâncit această situaţie nefastă din învăţământul românesc.
Atragem încă o dată atenţia, pentru că tinerii de astăzi sunt inginerii, profesorii, juriştii, economiştii, medicii de mâine. Au nevoie de o atenţie deosebită, de o pregătire profesională şi de o educaţie pe măsură.
Vă rugăm, doamnă ministru, coborâţi din norul în care plutiţi, în mijlocul realităţilor din învăţământul românesc, până nu totul este pierdut!