Dental Alliance
April 24, 2024

Vremea 27 iulie – 9 august 2020. Temperaturi maxime de 35 de grade Celsius, dar și probabilitate de ploi

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 27 iulie – 9 august 2020. Vremea se va încălzi în primele două zile ale intervalului prognozat, după care se va răci ușor, până pe 2 august. Temperaturile vor crește din nou, apoi, urmând a atinge 29 – 31 de grade Celsius în mai toate zonele țării.

  • Maxime de 35 de grade în Muntenia, pe final de iulie
  • Șanse de averse în Dobrogea, între 31 iulie și 1 august

Vremea în Banat

Vremea se va încălzi până în data de 29 iulie, când media maximelor termice se va situa în jurul a 33 de grade. În intervalul 30 iulie – 1 august va fi o răcire de aproximativ 3 grade, apoi maximele termice vor crește din nou, spre 31 de grade, în medie, pe 3 august. În continuare, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va fi de 30…31 de grade. Media minimelor termice va crește treptat de la 16 la 18 grade în 31 iulie, apoi, după ce va scădea spre 14 grade pe 2 august va fi în creștere cu 2 grade pe 4 august, iar până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni va fi de 16…17 grade.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în 27 iulie precum și în intervalele 30- 31 iulie și 4-7 august.

Prognoza meteo Crișana

 
 

Vremea se va încălzi până în data de 29 iulie, când media maximelor termice se va situa în jurul a 32 de grade. În intervalul 30 iulie – 1 august va fi o răcire de aproximativ 3 grade, apoi maximele termice vor crește din nou, spre 30 de grade, în medie, pe 3 august. În continuare, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va oscila ușor în jurul a 29 de grade. Media minimelor termice va fi de 16…17 grade până pe 30 iulie, apoi, după ce va scădea spre 13 grade pe 2 august va fi în creștere cu 2 grade pe 4 august, iar până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni va oscila ușor în jurul a 15 grade.

Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în 27 iulie precum și în intervalele 30- 31 iulie și 4-8 august.

Vremea în Transilvania

 

Procesul de încălzire a vremii va conduce pe 29 și 30 iulie, la o medie a maximelor termice în jurul a 31 de grade. În intervalul 31 iulie -1 august vremea se va răci, apoi maximele termice vor crește din nou, spre 29 de grade, în medie, pe 3 și 4 august. În continuare, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va oscila ușor în jurul a 28 de grade. Media minimelor termice va fi de 14…16 grade până pe 31 iulie, apoi, după ce va scădea spre 11 grade pe 2 august va fi în creștere cu 3 grade pe 4 august, iar până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni va oscila ușor în jurul a 14 grade.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în 27 iulie și în intervalele 30 iulie – 1 august și 4-8 august.

Prognoza meteo Maramureș

Vremea se va încălzi până în data de 29 iulie, când media maximelor termice se va situa în jurul a 31 de grade. În intervalul 30 iulie – 1 august va fi o răcire de aproximativ 4 grade, apoi maximele termice vor crește din nou, spre 28 de grade, în medie, pe 3 august. În continuare, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va fi de 27….28 de grade. Media minimelor termice va fi de 15…17 grade până pe 30 iulie, apoi, după ce va scădea spre 12 grade pe 2 august va fi în creștere cu 3 grade pe 4 august, iar până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni va oscila ușor în jurul a 14 grade.

Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în 27 iulie, în intervalul 30-31 iulie precum și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

Vremea în Moldova

Vremea va fi călduroasă, izolat caniculară până în data de 29 iulie, când media maximelor termice va fi în creștere de la 32 la 34 de grade. În intervalul 30 iulie -1 august va fi o răcire semnificativă spre 26 de grade, apoi maximele termice vor crește din nou, spre 30…31 de grade, în medie, pe 3 august. În continuare, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va oscila ușor în jurul a 31 de grade. Media minimelor termice va fi de 17…19 grade până pe 30 iulie, apoi, după ce va scădea spre 14 grade pe 2 august va fi în creștere cu 3 grade pe 4 august, iar până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni va fi de 16…17 grade.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în intervalul 30 iulie – 1 august și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

Prognoza meteo Dobrogea

Vremea va fi călduroasă, izolat caniculară până în data de 30 iulie, când media maximelor termice va crește de la 31 la 33 de grade. În intervalul 31 iulie -1 august va fi o răcire semnificativă spre media de 28 de grade, apoi maximele termice vor crește din nou, spre 29…30 de grade, în medie, pe 3 și 4 august. În continuare, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va oscila ușor în jurul a 30 de grade. Media minimelor termice va fi de 20…21 de grade până pe 31 iulie, apoi, după ce va scădea spre 18 grade pe 2 august va fi în creștere cu 2 grade până pe 5 august, iar ulterior va fi de 19…20 de grade până la sfârșitul intervalului de prognoză.

Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată doar în intervalul 31 iulie – 1 august.

Vremea în Muntenia

Vremea va fi călduroasă, local caniculară până în data de 30 iulie, când media maximelor termice va fi în creștere de la 32 la 35 de grade. În intervalul 31 iulie -2 august va fi o răcire spre media de 30 de grade, apoi maximele termice vor crește din nou, spre 33 de grade, în medie, pe 4 august. În continuare, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va oscila ușor în jurul a 32 de grade. Media minimelor termice va crește spre 20 de grade pe 31 iulie, apoi, după ce va scădea până la 16 grade pe 2 august va fi în creștere cu 2 grade până pe 5 august, iar ulterior va fi de 17…18 grade până la sfârșitul intervalului de prognoză.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în intervalul 31 iulie – 1 august și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

Prognoza meteo Oltenia

Vremea va fi călduroasă, local caniculară până în data de 30 iulie, când media maximelor termice va crește de la 30 la 35 de grade. În intervalul 31 iulie -2 august va fi o răcire spre media de 30 de grade, apoi maximele termice vor crește din nou, spre 32 de grade, în medie, pe 4 august. În continuare, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va oscila ușor în jurul a 31 de grade. Media minimelor termice va crește spre 19 grade pe 31 iulie, apoi, după ce va scădea până la 15 grade pe 2 august va fi în creștere cu 2 grade până pe 5 august, iar ulterior va fi de 16…17 grade până la sfârșitul intervalului de prognoză.

Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată pe 27 iulie, în intervalul 31 iulie – 1 august precum și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

Vremea la munte

În prima săptămână, media maximelor termice se va situa între 17 și 20 de grade, mai ridicată în jur de 22 de grade pe 29 și 30 iulie, iar a minimelor va fi cuprinsă între 9 și 13 grade. În cea de a doua săptămână, temperaturile maxime se vor menține, în medie, în jurul a 19…20 de grade, iar media minimelor va fi cuprinsă între 8 și 10 grade.

Vor fi posibile averse în fiecare zi ale intervalului de prognoză, cu o probabilitate mai ridicată pentru cantități local mai însemnate în intervalele 27-28 iulie, 30 iulie -1 august precum și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

Prognoza meteo a ANM a fost realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.